Ardelenii s-au impus în fața maghiarilor de la Paksi în manșa secundă, scor 3-0. Golurile lui Fică, Munteanu și Muhar, dar și prestația lui Otto Hindrich, califică formația lui Dan Petrescu în turul 2 preliminar din Europa League.
Atacantul Stipe Juric (26 de ani) și-a reziliat înțelegerea cu CFR Cluj din cauza restanțelor salariale. Acum, clubul din Gruia va trebui să îi achite o sumă mult mai mare.
Antrenorul celor de la CFR Cluj, Dan Petrescu, a susținut conferința de presă înaintea returului de joi, cu Paksi, din turul 1 preliminar Europa League.
„Pașaport de fotbalist” cuprinde o serie de interviuri acordate de foști jucători ai echipelor de fotbal din Cluj dar care acum evoluează sau au făcut-o în trecut în țările în care ajung mai rar jucătorii de fotbal români.
După Ioan Barstan (21 de ani), transferat în această vară de Universitatea Cluj de la rivala CFR, „șepcile roșii” l-au cooptat în staff și pe kinetoterapeutul Mircea Nuțescu.