17 condamnați deja și peste 40 de anchete penale și inculpări din 2004 încoace, de cînd anticorupția se bazează pe supraveghere telefonică generalizată a guvernelor. Suntem singura țară din Europa care poate demonstra că are guverne integral corupte, nu doar miniștri.
Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), europarlamentarul Tokes Laszlo, a acuzat UDMR că a sabotat autonomia în ultimii 27 de ani, deşi această doleanţă figurează în programul Uniunii, susţinând că UDMR a semnat la Neptun, în anii ‘90, un pact secret.
Fostul premier social-democrat Victor Ponta a declarat, vineri, că și-a înaintat demisia din PSD președintelui partidului Liviu Dragnea, cu care a avut o discuție, arătând că liderul social-democrat urmează "să ia decizia".
UDMR a depus, la Senat, un proiect de lege pentru modificarea Codurilor penale, care reduce pedepsele, facilitează liberarea condiţionată, acordă „circumstanţe atenuante legale” celor care săvărşesc infracţiuni de corupţie şi permite reducerea pedepselor deţinuţilor care fac donaţii penitenciarelor.
Secretarul general al ALDE, deputatul Damian Florea, a precizat, joi, că, în mod realist, Congresul ALDE poate fi organizat cel mai devreme la sfârşitul verii, el arătând că este necesară, mai întâi, organizarea de alegeri în organizaţiile judeţene, proces care ar putea dura câteva luni.
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Anna Horvath, a afirmat joi că la următoarea şedinţă de Consiliu Local îşi va anunţa demisia din funcţia pe care o are în administraţia locală.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat marţi raport favorabil, cu majoritate de voturi, iniţiativei cetăţeneşti pentru revizuirea Constituţiei cu privire la redefinirea familiei.