Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul câştigului salarial mediu brut şi productivitatea muncii.
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în primul trimestru din acest an, iar sectorul clădirilor rezidențiale pare să traverseze o perioadă diificilă.
Cincisprezece ţări membre ale Uniunii Europene, în frunte cu Danemarca şi Cehia şi cărora li s-a alăturat şi România, au cerut „noi soluţii” pentru a transfera mai uşor migranţii în ţări din afara UE.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunțat că urmează o „corecție fiscală”, o măsură necesară ce va fi aplicată cel mai probabil după anul electoral 2024.
După peste trei ani de tergiversări, contractul pentru segmentul dintre Poarta Sălajului și Nușfalău, de pe Autostrada Transilvania, va avea un constructor desemnat până la finalul lunii mai.