Membri ai unor miliţii proruse au atacat, sâmbătă, două baze militare ucrainiene situate în vestul regiunii Crimeea, anexată oficial de către Rusia. Ulterior, încă o bază ucraineană, în apropiere de Sevastopol, a fost atacată.
Peste 1.200 de susţinători ai preşedintelui islamist, Mohamed Morsi, destituit în iulie de armată, vor fi judecaţi începând de sâmbătă pentru violenţe comise în august 2013, când militari şi poliţişti au dispersat într-o baie de sânge reuniuni islamiste, au anunţat surse judiciare.
Peste 100 de poliţişti clujeni vor asigura ordinea publică luni, 24 martie,de la ora 21.00, pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” cu ocazia meciului de fotbal dintre echipele CFR Cluj - "U" Cluj.
Omul de afaceri clujean Liviu Florian a fost condamnat, vineri, la şapte ani de închisoare cu executare de Tribunalul Satu Mare, după ce a fost găsit vinovat de trafic de influenţă. Alături de el, au mai fost condamnate alte patru persoane.
Angajaţii Teatrului Maghiar de Stat din Cluj au fost premiaţi, miercuri seara, de către conducerea instituţiei. Au fost acordate atât premii artistice cât şi premii tehnice iar printre premianţi s-au aflat şi secretarele, luminiştii dar şi croitoreasa teatrului.
Fostul inspector guvernamental şi subprefect al Clujului Gyorke Zoltan a publicat pe pagina sa de Facebook stenograma şedinţei în care comuniştii au decis schimbarea numelui municipiului Cluj în Cluj-Napoca.
Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Deşciţa, s-a declarat, vineri, în contextul anexării Crimeei de către Rusia, "foarte preocupat" de situaţia din Transnistria, o entitate separatistă prorusă din Republica Moldova.
O fotografie realizată de clujeanul Pál Váradi Nagy, care surprinde traiectoria cerească a Soarelui, a fost desemnată fotografia zilei de către NASA la Earth Science Picture of the Day. Ea poate fi văzută pe website-ul Universities Space Research Association.(http://epod.usra.edu/).