Peste 80 de tinere din toată ţara au participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la o selecţie pentru a lucra ca şi însoţitoare de zbor la o companie aeriană din Arabia Saudită, care oferă un salariu lunar de 2.000 de dolari.
Trei angajaţi ai ONU şi un reprezentant al Fondului Monetar Internaţional (FMI) figurează printre persoanele ucise vineri într-un atentat comis la un restaurant din Kabul, au anunţat secretarul general al ONU Ban Ki-moon şi directorul general al FMI Christine Lagarde, relatează AFP.
Victoria Beckham, fosta membră a trupei Spice Girls, care, în ultimii ani, şi-a construit o carieră ca designer de modă, a confirmat deschiderea primului ei magazin londonez, pe Dover Street, eveniment ce va avea loc la toamnă.
Actorul Arnold Schwarzenegger va primi un onorariu de 3 milioane de dolari pentru a juca într-un spot ce face reclamă berii Bud Light, care va fi difuzată în timpul galei Super Bowl.
“Războiul” pentru traseele de transport persoane în zona metropolitană este departe de a se fi încheiat. Fany, firma care asigură transportul în Floreşti, acuză CTP Cluj-Napoca de ilegalităţi.