Un tânăr în vârstă de 16 ani din Chiuiești este suspectat că și-ar fi abuzat sexual verișoara cu trei ani mai mică. Polițiștii au deschis imediat un dosar în acest caz.
Protestul din seara aceasta se va desfăşura sub sloganul "Susţinem DNA, vrem depolitizarea instituţiilor”. Pe pagina de Faccebook a evenimentului de la Cluj a fost publicată o motivare a continuării manifestaţiilor, care a adunat sute de like-uri.
Doar câteva ore ne mai despart de marea finală Eurovision. Dintre toţi finaliştii, doar trei ar putea să aducă România pe primele poziţii în concursul internaţional, conform fanilor Eurovision din străinătate.
Organizatorii unui târg apicol, deschis sâmbătă la Cluj, cer Guvernului să se implice în reglementarea felului în care folosesc fermierii substanţele pesticide, reclamând că acestea pun în pericol familiile de albine şi producţia de miere.
Manifestaţii de susţinere a Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost anunţate pe Facebook, pentru duminică, Cluj şi în alte oraşe din ţară, sub sloganul "Susţinem DNA, vrem depolitizarea instituţiilor”.