Sport

”U” Cluj a plecat în cantonament la căldură. Clujenii vor juca patru meciuri amicale

După un meci amical reușit împotriva formației Arieșului Turda, scor 5-0, jucătorii și staff-ul tehnic al Universității Cluj au plecat spre Turcia, acolo unde vor pregăti, timp de două săptămâni, a doua parte a sezonului.

Delegația echipei Universitatea Cluj a decolat, astăzi, spre Alanya, noua „casă” a „Șepcilor roșii” pentru următoarele aproape două săptămâni. De altfel, elevii lui Bogdan Lobonț și Adrian Iencsi vor susține o primă ședință de pregătire imediat după sosire, în a doua parte a zilei, programul pentru restul perioadei fiind completat cu câte două antrenamente zilnice.

La plecat de pe aeroportul din Cluj au fost prezenți 27 de fotbaliști. Printre cei 27 de jucători convocaţi în lot, noutăţile sunt: Andrei Gorcea (juniori ”U” Cluj), Ionuţ Ursu (Sepsi), Nicolae Pîrvulescu (Pandurii), Florin Burghele (juniori ”U” Cluj), Alin Văsălie (juniori ”U” Cluj), Janos Norbert (UTA), Răzvan Prodan (SSC Farul) şi Mircea Axente (Dinamo).


Au lipsit, însă, doi dintre jucătorii din prima parte a campionatului, Rareş Takacs şi Cristian Ene. Rareş Takacs este accidentat, acesta nejucând nici în amicalul cu Sticla Turda, iar Cristian Ene, jucătorul împrumutat de la Viitorul pare să nu mai intre în planurile lui „U” pentru a doua parte a sezonului.

Clujenii vor fi găzduiți de hotelul GoldCity, un stabiliment de cinci stele care oferă condiții excelente, atât pentru odihnă, cât și pentru recuperarea după antrenamentele intense și partidele amicale care vor urma.


Lotul Universității Cluj care a plecat în Turcia:
Cosmin Dur-Bozoancă, Iulian Dinu, Andrei Gorcea, Ionuț Ursu, Octavian Abrudan, Nicolae Daniel Pârvulescu, Tiberiu Căpușă, Gabriel Giurgiu, Kofi Twumasi, Răzvan Greu, Carol Taub, George Florescu, Denis Hordouan, Iuliu Hațiegan, Dorin Goga, Octavian Ursu, Marius Coman, Laszlo Sepsi, Florin Burghele, Alex Coman, Alin Văsălie, Dan Berci, Cristian Gavra, Janos Norbert, Răzvan Prodan, Andrei Cordoș, Mircea Axente.

În cele aproape două săptămâni de pregătire în străinătate, ”U” Cluj va susţine şi patru meciuri de pregătire, urmând a întâlni adversari din Bulgaria, Armenia şi Serbia.


Programul amicalelor:
Slavia Sofia (Parva Liga, Bulgaria, 30 ianuarie)
Pyunik Erevan (Premier League, Armenia, 1 februarie)
Rad Belgrad (Super Liga, Serbia, 4 februarie)
FC Montana (Vtora Liga, Bulgaria II, 7 februarie)

Ultimele Stiri
abonare newsletter