Sport

Antonio Conceicao: „Mai avem o singură bătălie în 2018”

Un singur meci mai au de disputat, în acest an, jucătorii echipei CFR Cluj dar aceasta este și cea mai dificilă partidă din ultima perioadă pentru că este împotriva rivalei la titlul, FCSB.

Doar câteva ore ne desparte de derby-ul Ligii 1, meciul dintre CFR Cluj și FCSB.

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Antonio Conceicao, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că jucătorii sunt deja cu gândul la vacanţă şi sărbători, dar i-a avertizat că mai au o singură bătălie în acest an.
„Important e să obţinem cele trei puncte în meciul de mâine (cu FCSB, n.red.). Întâlnim un adversar care are aceleaşi obiective ca şi noi, acelea de a câştiga, un adversar extrem de dificil. Sper ca jucătorii noştri să se ridice la înălţimea meciului, sper să facem un joc bun. Nu e uşor, pentru că fotbaliştii sunt deja cu gândul la sărbători, însă tocmai asta am vorbit în această săptămână cu ei şi le-am spus că mai avem o singură bătălie în 2018”, a declarat tehnicianul lusitan.


Totodată, antrenorul echipei clujene spune că victoria își doresc la toate meciurile însă că uneori nu reușesc să o obțină.
„Ne dorim să câştigăm meciul de mâine, ar fi foarte bine pentru noi, avem aceleaşi obiective ambele echipe. Noi dorim să câştigăm la toate meciurile, nu doar la acesta. Uneori reuşim, alteori nu, însă mâine ca să câştigăm trebuie să facem un joc foarte bun, să fim o echipă organizată, pentru că vom întâlni un adversar extrem de inteligent, de mare valoare. Noi trebuie să ne facem jocul nostru şi să facem faţă”, a subliniat Conceicao.

În ceea ce privește lotul echipei CFR Cluj, Antonio Conceicao nu se va putea baza pe jucătorii Hoban, Males şi Thierry Moutinho.


CFR Cluj o va înfrunta pe FCSB, sâmbătă, de la ora 20:00, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a 21-a a Ligii I, ultima din acest an. CFR ocupă primul loc în clasament, cu 43 puncte, iar FCSB se află pe doi, cu 40 puncte. În tur, scorul a fost egal, 1-1.

Ultimele Stiri
abonare newsletter