Sport

Cincinnati | Simona Halep s-a calificat în semifinale, după două victorii obţinute la distanţă de doar câteva ore

Simona Halep s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA de la Cincinnati, după ce s-a impus în faţa australiencei Ashleigh Barty, în optimi cu 7-5, 6-4, şi a ucrainencei Lesia Ţurenko cu 6-4, 6-1. În penultimul act o va întâlni pe învingătoarea dintre Madison Keys şi Arina Sabalenka.

Simona a trecut cu bine peste o zi destul de dificilă, cu două partide, ambele fiind câştigate în minimum de seturi. După 2-0 cu Barty la orele prânzului în Statele Unite, Halep a surclasat-o câteva ore mai târziu pe Tsurenko.

Românca a trecut printr-un moment dificil în primul set, când a fost condusă cu 4-1, dar a reuşit apoi o serie de 10 game-uri la rând.


Simona a ajuns, aşadar, din nou în semifinale şi este la doi paşi de o dublă istorică, Montreal - Cincinnati. Deocamdată ea a adunat opt victorii la rând în numai 9 zile, fiind o adevărată maratonistă.

Simona Halep a mai fost semifinalistă la Cincinnati în 2016 şi finalistă în 2015 şi în 2017.


               

Ultimele Stiri
abonare newsletter