Sport

„Feroviarii” debutează în play-off deseară în faţa Stelei. Ce echipă ar putea alinia Miriuţă

CFR Cluj debutează în această seară, duminică, în play-off-ul Ligii 1 de fotbal, pe terenul Stelei, de la 20.30.

Play-off-ul sezonului 2016-2017 din Liga 1 a început sâmbătă cu meciul Astra Giurgiu – CSU Craiova, încheiat cu 0-0 şi continuă astăzi cu încleştarea dintre Steaua Bucureşti şi CFR Cluj, de la ora 20.30 pe Naţional Arena.

Echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf se pregăteşte de un început cu dreptul, după un final de sezon mai puţin reuşit, în care a fost eliminată în Cupa Ligii de Dinamo. Clujenii au reuşit să învingă în turul sezonului regulat la Steaua, cu 2-1, dar au încheiat la egalitate în Gruia, 1-1 în retur.


Antrenorul Stelei a subliniat că echipa sa nu a pierdut în acest an în campionat: „În prima etapă din acest an, la Cluj, am făcut un meci foarte bun. Doar greşelile de arbitraj de la acel meci ne-au împiedicat să luăm cele 3 puncte. Nu avem probleme, în afară de Moke. Jucătorii sunt sănătoşi şi sper să fie motivaţi", a declarat tehnicianul Laurenţiu Reghecampf, înaintea jocului. ”Știm că ne așteaptă un meci destul de greu, cum a fost și cel din retur, dar suntem încrezători că de această dată vom reuși să câștigăm. Nu știu cu ce șanse pornim, dar cu siguranță ne dorim să le dăm tuturor peste nas. Mă refer la cei care nu cred în noi”, a declarat și fotbalistul Mihai Bălașa.

Chiar dacă echipa clujeană a încheiat en-fanfare sezonul regulat cu o victorie în faţa Viitorului Constanţa, Vasile Miriuţă este precaut: "Steaua este un leu rănit și va fi foarte greu. Are jucători de valoare, dar mie nu mi-e teamă de nicio echipă. În afară de Viitorul și Craiova, nu ne-a bătut nimeni. Vom veni la București să câștigăm. Dacă vom câștiga cu Steaua și cu Astra, vor crește șansele pentru o clasare sus”, a declarat antrenorul formaţiei vişinii.


Echipele probabile

Cele două echipe ar putea începe cu următoarele garnituri, conform Digisport:

Steaua (4-2-3-1): Niță - Ov. Popescu (Enache), Bălașa, Tamaș, Momcilovic - Pintilii, Muniru - Jakolis, Boldrin (Fl. Tănase), De Amorim - Alibec


Antrenor: L. Reghecampf

CFR (4-2-3-1): Mincă - Tiago Lopes, Larie, A. Mureşan, Camora - C. Deac, Gomelt - Al. Păun, Omrani, Nouvier - Bud


Antrenor: Vasile Miriuţă

Roș-albaștrii vor începe play-off-ul de pe locul 2, cu 24 de puncte, două mai puțin decât Viitorul, liderul campionatului la finalul sezonului regulat, dar cu două mai multe decât CFR. Ardelenii ocupă poziția a patra, cu 22 de puncte.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter