Sport

FOTO Teren de jumătate de milion de euro pentru micii fotbalişti... şi nu numai, în Parcul "Babeş"

Universitatea Babeş-Bolyai a inaugurat luni, în Parcul Babeş din cartierul clujean Grigorescu, un nou teren sintetic de mari dimensiuni, cu nocturnă, unde se vor pregăti grupele de juniori al clubului sportiv Luceafărul Cluj. Terenul de joc, de ultimă generaţie, a fost amenajat pe o suprafaţă dezafectată, în urma unei investiţii private de 500.000 de euro.

Nu suntem la un meci sau antrenament al lui „U” Cluj în Liga a 4-a, dar staff-ul noului proiect al „Şepcilor roşii”, în frunte cu „Neluţu” Sabău, talonat de seniorul Remus Câmpeanu şi de antrenorul Marius Popescu, s-a reunit în Parcul „Babeş” - „Iuliu Haţieganu”, al Universităţii Babeş-Bolyai. Pro-rectori şi alţi profesori ai UBB-ului discută pe „bisericuţe”, până la apariţia „greilor”: preşedintele Senatului, preotul profesor Ioan Chirilă şi rectorul UBB, academicianul Ioan Aurel Pop. Precum un personaj din cărţile de specialitate, istoricul le strânge cavalereşte mâna absolut tuturor domnilor prezenţi, de la cadre didactice la sportivi şi jurnalişti, în timp ce doamnele sunt gratulate, fără excepție şi ele, cu un sărut al mâinii. Coloana înaintează apoi pe aleea cu pietricele a bătrânului parc, pe care juniorul Sabău zorea acum mai bine de 30 de ani pentru a-şi antrena rezistenţa, spre obiectivul ce urmează să fie inaugurat: terenul 4 din Parcul Babeş, un sintetic de mari dimensiuni dotat totodată cu nocturnă şi mini-tribună. Suprafaţa dă senzaţia de o „elasticitate” mai mare decât cea a unui sintetic obişnuit, iar sistemul de amortizare sock-pad pare să fie secretul.

Antrenamente pentru „puşti”

Îmbrăcaţi în deja obişnuitele tricouri à la Barcelona, juniorii de la Luceafărul exersează şuturile la poartă, pe terenul precum o masă de biliard, în timp ce oficalităţile se pregătresc de poza de grup, rectorul fiind aşteptat să dea startul simbolic al unui meci între puşti. Mai puţin abil decât cu stiloul în mână, academicianul trimite mingea spre jurnaliştii aflaţi în stânga sa, prilej pentru a-şi aduce aminte de trecut, precum îi stă bine unui istoric, mai exact de presiunile mamei de a-l dezvăţa, în copilările, de scrisul cu stânga.


Ioan Aurel Pop trece de îndată la subiectul evenimentului, inaugurarea terenul sintetic: „Înseamnă foarte mult pentru UBB, pentru sportul din universitate, pentru facultatea noastră de educaţie fizică, este o achiziţie care demonstrează colaborarea între universitate şi mediul de afaceri, este şi o privire spre viitor. Cred că universităţile dinamice, antreprenoriale, de viitor, trebuie să colaboreze cu societatea şi mai ales cu oamenii prosperi din societate, care se gândesc şi la minte sănătoasă şi la corp sănătos”, a sintetizat rectorul.

Oficialităţile sunt invitate la o poză de grup, "musai" lângă bannerele cu mesajele inspiraţionale ale Universităţii, chiar dacă fotografia poate pica în contre-jour: „Scopul nostru nu este acela de a crea campioni, ci oameni sănătoşi; nu record, ci armonie; nu ură, ci camaraderie; nu victorie personală, ci victoria naţiunii; nu speculă, ci jertfă”, sună citatul atribuit legendarului medic şi profesor Iuliu Haţieganu, fondatorul parcului, afişat pe unul din mesh-uri. Şuturile micilor fotbalişti care nu cadrează poarta nimeresc exact bannerul amintit, iar micuţii se simt probabil mai inspiraţi de Messi, Ronaldo şi restul, decât de citatul cu pricina...


Investiţie privată

"Persoanele prospere din societate", interesate probabil de „mens sana in corpore sano”, conform remarcii rectorului, îşi fac şi ele simţită prezenţa: „Vorbim de o investiţie de aproximativ 500.000 de euro, fiind necesar să cumpărăm încă o bucată de teren, de lângă parc, pentru a putea realiza terenul la standardele unei suprafeţe de mari dimensiuni. Este dotat cu nocturnă, iar suprafaţa de joc este cea mai bună din ţară, mai bună şi decât a Concordiei Chiajna (echipă din Liga 1 de fotbal care evoluează pe teren sintetic, n.red.), datorită tehnologiei sock-pad, bazată pe un burete aşezat dedesubt, cu rol de amortizor. Aici se vor pregăti grupele noastre de juniori, iar seara terenul va putea fi închiriat”, a explicat Adrian Alexandru Crişan, patronul CS Luceafărul, care a realizat investiţia. Clubul sportiv, a cărui grupă 2005 este dublă campioană naţională, a anunţat pe pagina proprie de Facebook încă din luna octombrie inaugurarea terenului sportiv, folosindu-l ca „ancoră” pentru a atrage noi copii la antrenamente.

Teren de închiriat

Terenul nr 4 din Parcul Babeş va fi folosit în prima parte a zilei în scop didactic, de către studenţi, între orele 14-19 este destinat grupelor de juniori ale Luceafărului, iar după ora 19 va putea fi închiriat contra-cost, preţul fiind de 400 de lei pe oră, conform reprezentanţilor UBB. Terenul a fost amenajat pe o suprafaţă dezafectată din Parcul Babeş, unde au fost depozitate în ultimii ani deşeuri de la lucrările de reabilitare a parcului, finanţare prin fonduri europene şi finalizate în 2014. Parcul "Iuliu Haţieganu" găzduieşte în prezent 4 terenuri de mari dimensiuni, dintre care 2 de iarbă naturală - cel de rugby, cu pistă de atletism şi cel de antrenamente pentru "U" Cluj, respectiv 2 terenuri sintetice, unul inaugurat în 2014, "dublat" de un sintetic de mici dimensiuni, respectiv cel prezentat luni. În parc funcţionează şi alte numeroase obiective sportive.

Ultimele Stiri
abonare newsletter