Sport

O mie de cicliști sunt așteptați la „Maratonul Făget”

Ce-a de-a patra ediție a „Maratonului Făget”, redenumit de organizatori „Trail Running & MTB Marathon” și care este cel mai mare eveniment de acest gen din Transilvania, va avea loc la finalul acestei săptămâni la Cluj.

De la prima ediție, numărul de participanți a crescut de cel puțin două ori, ajungând anul acesta la peste o mie de cicliști. În plus, pentru această ediție, organizatorii au anunțat și un concurs de alergare, pe același traseu ca la mountain bike, fiind înscriși deja 250 de participanți.

În acest moment campionatul Clujului se află, ca mărime, pe locul al patrulea în Europa de Est, cu șanse bune de a urca pe locul trei.


„La nivel european, în Estul Europei, ne aflăm pe locul patru. Sper să depășim un maraton din Ungaria, care este destul de aproape de noi. În România ne situăm pe locul doi, este un maraton în Capitală - Prima Evadare - care ne depășește, însă în Transilvania suntem cei mai mari și aceasta ar trebui să fie o mândrie pentru Cluj. Dacă acum câțiva ani Clujul nu se afla deloc pe harta ciclismului, acum este pe locul doi pe țară”, a declarat Kertesz Levente, președintele asociației „Clujul pedalează”.

Acesta a explicat că în urmă cu câțiva ani abia se puteau strânge 80-100 de participanți la un concurs de maraton, însă sportul a atras în ultima vreme din ce în ce mai mulți pasionați în țara noastră. Potrivit acestuia, 80 la sută dintre participanți sunt români, cei mai mulți fiind din Cluj, însă nu lipsesc nici sportivii din alte țări, cum ar fi Republica Moldova, Germania, Italia, Ucraina. Cei mai mulți participanți străini provin din Ungaria.


Cicliștii au la dispoziție două trasee, unul scurt de 26 de kilometri și unul lung, de 54 de kilometri. Fiecare traseu conține doi metri de drum asfaltat, iar restul se desfășoară pe drum de pădure. Diferența de nivel este de 660 de metri la traseul scurt și de 1.670 de metri la traseul lung.

În ceea ce privește cursa pentru alergători, aceasta este identică cu traseul scurt de la cel pentru biciclete. Organizatorii nu i-au uitat nici pe copii, pentru ei fiind organizată o competiție pe un traseu lung de 2,2 kilometri. Premiile pentru competiția de mountain bike sunt cuprinse între 600 și 400 de lei, iar cele pentru alergare între 300 și 100 de lei, la care se adaugă cadouri în produse și articole sportive.

Etichete: ciclisti faget maraton
Ultimele Stiri
abonare newsletter