Sport

Trică: „Am încercat să mă legitimez, nu mă lasă FRF”

CFR Cluj a primit cea mai usturătoare corecție, din acest campionat, din partea echipei Pandurii Târgu Jiu, scor 0-4 (0-2).

Elevii lui Eugen Trică au părut ca fără vlagă încă de la începutul meciului, aceștia primind primul gol cu puțin timp după fluierul de început al meciului (minutul 2). Deși au încercat, prin Chanturia, să restabilească balanța pe tabelă, finalul primei echipe a venit cu un nou gol pentru echipa lui Edi Iordănescu, astfel Pandurii intrând la pauză cu o diferență de două goluri.

Schimbările din repriza secundă, făcute de Trică, au reușit să creeze câteva ocazii de gol pentru echipa gazdă, asta până la introducerea lui Eric de Oliveira. Această mutare de partea echipei oaspete a adus, la câteva scurt timp, două goluri, primul în minutul 83, iar cel de al doilea două minute mai tarziu, astfel scorul fiind fixat până la finalul meciului de 0-4.


Antrenorul echipei din Gruia, Eugen Trică, a șocat la conferința de presă de după partida cu Pandurii. Acesta aflat într-o situație disperată în clasament și cu deficit de jucători și valoarea a lor, acesta a dezvăluit că a avut intenția de a se legitima, atât el, cât și Panin, din cauză că nu are destui jucători la dispoziție la CFR Cluj.

„Am mai pierdut un om. Mai am doar 12 jucători cu experiență în lot. La Piatra Neamț am luat cartonaș roșu și a trebuit să improvizez și să-l iau pe Jakolis din mijlocaș stânga și să-l trec fundaș dreapta. Astăzi la fel, pe Tiago din frundaș dreapta l-am trecut în stânga. Asta este situația, ăștia sunt jucătorii, și gândiți-vă că mai sunt 15 etape de jucat, plus cele două sau trei meciuri din Cupa României. Cel mai tare m-a durut că n-am putut face transferuri. Am lucrat în Croația cu o formulă și când ne-am întors în țară ni s-a întâmplat ce ni s-a întâmplat. Am încercat să mă legitimez și eu. Am încercat să-l legitimez și pe Panin. N-am putut. Așa bătrân cum sunt, ajutam echipa. Credeți-mă că mă legitimam. Pentru CFR Cluj îmi puneam ghetele în picioare și intram în teren, la 39 de ani. E dureros, dar putem face ceva, să schimbăm această situație? Dacă Federația îmi dă dreptul, mâine mă legitimez și cu „U” Cluj sunt în echipă, să le arăt și lor, jucătorilor mei, cum se joacă fotbal. Cu atitudine și determinare. Asta le spun tot timpul jucătorilor: Nu vă gândiți la punctele de la TAS, uitați-vă în clasament, cum ați făcut în tur 34 de puncte în tur, se poate și în retur să facem încă 30 de puncte. Nu ne gândim la TAS, deși sunt șanse mari să ne luăm punctele înapoi”, a declarat Eugen Trică după meci.


Pentru echipa CFR Cluj se anunță vremuri grele. Cu un meci în Cupa României în fața rivalei locale, Universitatea Cluj, și cu meciuri foarte dificile în această lună în fața echipelor Steaua București (8.03), Viitorul Constanța (15.03), Gaz Metan Mediaș (19.03) și Petrolul Ploiești (23.03), și cu un lot cu prea puțină experiență, sunt destul de mici șansele ca echipa din Gruia să facă minuni în clasamentul Ligii 1.

Ultimele Stiri
abonare newsletter