Sport

„Abi” despre noul antrenor al U Alexandrion: „Ne face să muncim mai mult, dar cu plăcere”

Tânără, firavă dar cu spirit de învingătoare, Abigail Vălean, „Abi”, numărul 6 al echipei de hadbal feminin „U” Alexandrion, mărturisește, pentru Monitorul de Cluj, care sunt schimbările resimțite de lot după venirea noului antrenor dar și cum vede acest an competițional.

Dacă în turul campionatului echipa antrenată de Ioan Ani-Senocico avea, în mare parte un singur pilon de sprijin, cel dezvoltat de Mihaela Ani-Senocico, odată cu plecarea cuplului la echipa CSM Cetate Devatrans Deva formația clujeană a devenit una mult mai uniformă dar cu un nou lider care se impune printre ele, fosta campioană, antrenoarea Carmen Amariei.

Într-un scurt interviu acordat publicației noastre, Abi dezvăluie cum simte ea schimbarea antrenorului dar și ce anume face ca în retur echipa să fie mai închegată decât în meciurile tur.


Reporter: Cum simți schimbarea antrenorului și ce se întâmplă că acum vedem o echipă mult mai unită decât anul trecut?

Abigail Vălean: Muncim la fiecare antrenament foarte mult, ne pregătim serios și mă bucur că acest lucru se reflectă în teren. Tragem toate în aceeași direcție și suntem cu adevărat o echipă. Sunt mândră de noi, mă bucur că ne înțelegem bine, și îmi place foarte mult atmosfera din ultimul timp. Ne bucurăm împreună că ușor, ușor echipa crește.


R.: Să înțeleg că vă suprasolicită?

A.V.: Nu! Ne face să muncim mai mult, dar cu plăcere. Nu am simțit suprasolicitare. Chiar din contră, la meci nu mai simțim oboseala și putem duce meciul cap-coadă la același nivel.


R.: Care este întrebarea cea mai des adresată din partea celor care vin la meciurile voastre?

A.V.: „Ce va făcut noua antrenoare?” asta este întrebarea care am primit-o cel des în ultimul timp, și de fiecare dată răspund „magie”, și zâmbesc. Mă simt împlinită când cei care ne urmăresc sunt plăcut impresonați de jocul nostru de când a început returul. Toți sunt curioși care e secretul și prin ce metode am ajuns să jucăm altfel, dar de aceea e secret, ca să rămână așa, nu? Tot ce pot să spun este că schimbarea întodeauna e bine venită, și de fiecare dată aduce un plus, o gură de aer proaspăt.


R.: Cum se vede din teren prezența publicului la meciurile voastre?

A.V.: Mă bucur foarte mult că la ultimele meciuri de acasă a venit multă lume să ne susțină și suporterii au fost cel de-al optulea jucător.


R.: Am văzut că la ultimele meciuri toate jucătoarele, nu doar cele mai experimentate, au intrat în teren. Vă ajută acest lucuru moral?

A.V.: E de apreciat faptul că ni se dă fiecăreia ocazia să jucăm, indiferent de vârstă, pentru că acest lucru ne aduce încredere. Sunt foarte încrezătoare în ceea ce privește viitorul echipei.

R.: Zilele trecute au fost extrase meciurile din sferturile de finală în Cupa României. Credeți că aveți vreo șansă în fața campioanei HCM Baia Marea?

A.V.: Cu siguranță va fi un meci greu. E programat să-l jucăm în deplasare și asta face ca ele să aibă un avantaj pe teren. Vom vedea la ce nivel ne situăm, având în vedere că vom juca cu locul 1 al campionatului. Va fi un meci în care nu avem nimic de pierdut. Oricum, luăm meciurile pe rând. Până la Cupa României ne așteaptă jocurile din campionat.

R.: Care este obiectivul tău pentru acest an?

A.V.: Din punctul meu de vedere, în acest an voi face tot ce îmi stă în putință să ne îndeplinim obiectivul. Sunt conștientă că mai am foarte mult de muncit, și nu mă plâng. Îmi doresc să câștig din fiecare anternament ceva, și să cresc de la meci la meci. Acest lucru este valabil și la nivel de echipă. Nu trebuie să irosim nicio zi, și treptat să ajungem acolo unde ne dorim. De rezultat ne bucurăm cu adevărat doar după ce am muncit ca să ajungem acolo.

Pe Abigail Vălean o veți putea vedea, alături de echipa „U” Alexandrion la care evoluează, sâmbătă, de la ora 16:00, la Sala Polivalentă unde vor juca împotriva echipei HC Dunărea Brăila. În turul campionatului clujencele au pierdut acest meci cu scorul de 31-33.

Ultimele Stiri
abonare newsletter