Social

Copiii, adulţii şi animalele lor sunt așteptați la „Ziua Interacţiunii Om-Animal”

Copiii, adulţii şi animalele lor sunt așteptați duminică, 1 iunie 2014, între orele 10:00 – 18:00, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară pentru a participa la cea de-a 6-a ediție a „Zile Interacțiunii Om-Animal”.

Evenimentul este organizat de Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, în colaborare cu Facultatea de Medicină Veterinară, Institutul de Cercetare a Interacţiunii Om-Animal (Zoo Turda) şi Asociaţia Dog Assist.

Printre activităţile desfăşurate pentru copii, adulţi şi animalele lor de companie se numără:


- consiliere medicală pentru animale de companie, sfaturi pentru deținerea responsabilă a animalelor de companie și managementul riscului zoonotic, demonstrații de grooming canin - medici ai Clinicilor Veterinare Universitare USAMV CN, studenți voluntari ai USAMV CN.

- consiliere comportamentală de optimizare a interacțiunii cu animalele de companie și familizarizare cu terapia asistată de animale – Specialiști în comportament animal și terapie asistată de animale de la Institutul de Cercetare a Interacțiunii Om-Animal, UBB și Asociația Dog Assist.


- activițăți de pictare a fețelor copiilor (face painting) - Asociația Studenților Psihologi din România (UBB) și voluntarii.

- interacțiuni cu iepurași – USAMV CN.


activități de călărit terapeutic, interacțiune cu măgăruș și capre – Asociația Descoperă Natura (Mugur Pop).

- activități asistate de câini ghizi pentru nevăzători (special adresate studenților nevăzători ai UBB și USAMV CN) – exerciții și informații despre pregătirea câinilor ghizi – Asociația Angel Dog Satu-Mare (Szabo Zoltan).


- interacțiuni de tip desenzibilizare și cunoaștere cu amfibieni, reptile, tarantule și gândaci dispuși în cutii speciale - Vivariul UBB.

- exerciții cu câini de terapie din diferite programe de consiliere psihologică și educaționale (echipe psihologi – câini de terapie) – Cabinete Individuale.


- interacțiuni supervizate cu câini de terapie și în formare – Asociația Dog Assist și voluntarii.

- exerciții demonstrative din programul anti-stres pentru studenți Keep calm with dogs – Asociația Dog Assist, Institutul de Cercetare a Interacțiunii Om-Animal, USAMV CN și UBB

- activități de tipul copii citesc povești câinilor din Programul „Prietenii cărților” (Reading for dogs) – Asociația Dog Assist, Librăria Cărturești .

- exerciții cu câini de terapie de tip Dog Taxi (plimbarea în grup a câinilor) – Asociația Dog Assist și voluntarii.

- standuri informaționale din domeniul academic (cercetare și educație), informații despre formări și servicii profesionale care permit încorporarea activităților asistate de animale - Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației (Departamentul de Psihopedagogie Specială), Facultatea de Medicină Veterinară, Institutul de Cercetare a Interacțiunii Om-Animal.

- standuri pentru adopții animale și informare privind grija față de animalele adoptate, parada animalelor, ateliere pentru copii - Asociația Arca lui Noe, Asociația Trei Frați Pătați, Asociația Nuca, Asociația Ronda.

- colțul cunoașterii – Muzeul Zoologic al UBB

- standuri informaționale Asociații, ONG-uri și Școli Speciale cu posibilitate de colectare donații - Asociația Autism Transilvania, Școala Specială Transilvania, Asociația ADAM, Crucea Roșie, Pași Înainte.

- târg de produse hand-made pentru copii și animale (inclusiv produse ale unor artiști plastici clujeni).

- atelier de fotografiere a iubitorilor de pisici și de câini (dog-persons & cat-persons).

- caricaturi de oameni cu animale – Mihai Nistor.

- bufet Restaurant Agronomia.

Ultimele Stiri
abonare newsletter