Social

Ajutorul de deces va fi majorat din 2023, cu aproape 700 de lei. La ce sumă va ajunge de anul viitor?

Ajutorul de deces se va majora de anul viitor cu aproape 700 de lei. Vezi la ce sumă va ajunge ajutorul pentru înmormântare.

Ajutorul de deces va fi majorat din 2023, cu aproape 700 de lei. FOTO: Depositphotos.com

 

 


Subvenția de ajutor de deces se va majora de anul viitor cu aproape 700 de lei, potrivit proiectului de lege prin care se stabilește bugetul asigurărilor sociale pentru 2023, document aflat, de marți, în dezbatere la Ministerul Finanțelor, scrie Avocat.net.

 


Valoarea ajutorului de deces va fi stabilită la:

  • 6.789 de lei - în cazul asiguratului sau pensionarului;
  • 3.395 de lei - în cazul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului.

Astfel, valoarea ajutorului de deces urmează să crească cu aproape 700 de lei peste valoarea din prezent, de 6.095 de lei.


Cui se acordă ajutorul de deces?

Conform Legii 263/2010, ajutorul se acordă în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, iar de el beneficiază o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă.

Ajutorul de deces se acordă în baza unei cereri și a certificatului de deces. Asta înseamnă că banii trebuie ceruți, deoarece ei nu vin automat, iar ajutorul se va achita în termen de trei zile lucrătoare de la depunerea solicitării.


În plus, atunci când este vorba despre decesul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, dar care nu figurează ca asigurat sau pensionar în evidențele autorităților, Legea 263/2010 stabilește că ajutorul poate fi în continuare cerut, dar valoarea acestuia va fi jumătate din cuantumul pentru cei asigurați.

Pentru a se putea aplica, proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 trebuie adoptat la Guvern și Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul oficial.

CITEȘTE ȘI:

Ajutor financiar de 500 de lei pentru preșcolarii și elevii din familii defavorizate. Cum îl obții?

Ultimele Stiri
abonare newsletter