Politică

Oficialii de la Budapesta RECIDIVEAZĂ. Vicepremierul ungar îi apără pe liderii maghiari din România acuzaţi de corupţie şi atacă justiţia română

Vicepremierul ungar Zsolt Semjen a declarat că este "absurd" faptul că liderii maghiari din România sunt acuzaţi de corupţie "pe baze evident false", adăugând că Budapesta va lua "măsuri ferme" împotriva atacurilor ce vizează unii lideri maghiari locali din România, scrie agenţia de ştiri MTI.

Oficialul ungar a subliniat că lupta împotriva corupţiei este importantă, însă, este "absurd" faptul că liderii maghiari din România sunt acuzaţi de corupţie pe "pe baze evident false". Semjen a adăugat că Budapesta va lua "măsuri ferme" faţă de atacurile ce vizează unii lideri maghiari locali din România şi şcolile patronate de Biserică, acţiuni ce au drept rol să "intimideze".

Semjen a mai precizat că este în înteresul naţional al Ungariei ca UDMR să fie reprezentat în Parlamentul de la Bucureşti.


Vicepremierul a mai declarat că Ungaria are datoria să-i ajute maghiarii care locuiesc în afara graniţelor, inclusiv prin alocarea de fonduri pentru a-i ajuta pe maghiarii de peste hotare să-şi păstreze identitatea lor culturală şi lingvistică.

Autorităţile române au demarat anchete penale pe numele a câtorva politicieni maghiari pentru presupuse fapte de corupţie: viceprimarul Clujului, Anna Horvath, Arpad Antal (primar al oraşului Sfantu Gheorghe); Robert Raduly (primarul din Miercurea Ciuc; Domokos Szoke (viceprimarul din Miercurea Ciuc) şi Janos Mezei, fost primar al oraşului Gheorghieni.


De altfel, şi în luna noiembrie 2016 oficialii maghiari au lansat mesaje vehemente despre lupta anticorupţie din România.

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, declara atunci că autoritățile române "hărțuiesc în mod sistematic" oficialii maghiari din România, sub pretextul luptei anticorupție și consideră inacceptabilă această situație. Szijjarto a mai declarat că relațiile Ungariei cu statele vecine nu au fost niciodată "atât de echilibrate".


Tot atunci, Zsolt Semjen, vicepremierul Ungariei, şi-a declarat sprijinul pentru liderii maghiari din România care sunt "persecutaţi nedrept" sub "pretextul luptei anticorupţie". Acesta a mai spus că este evident faptul că aceste anchete au fost iniţiate împotriva unor lideri maghiari care joacă un rol crucial în reprezentarea comunităţii lor şi care luptă pentru interesele şi supravieţuirea acestei comunităţi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter