Politică

Gheorghe Flutur a refuzat să preia funcţia de copreşedinte al PNL. Blaga merge pe varianta preşedintelui unic. Daniel Buda e favorit

Fostul copreşedintele Vasile Blaga le-a transmis liderilor PDL că cea mai bună variantă, în acest moment, este ca Alina Gorghiu să rămână lider unic al partidului pentru a arăta unitate în pragul alegerilor. În schimb, liderii democrat-liberali din teritoriu doresc să numească un copreşedinte, europarlamentarul Daniel Buda având în acest moment cea mai mare susţinere, potrivit unor surse din partid.

Democrat-liberalii vor ca formula de conducere a partidului să cuprindă doi copreşedinţi. Astfel, cel mai probabil, dacă va exista un vot în cadrul şedinţei PDL, europarlamentarul Daniel Buda ar putea să primească susţinere pentru această poziţie.

Potrivit unor surse, Vasile Blaga le-ar fi transmis colegilor din fostul PDL că cea mai bună variantă în acest moment este concentrarea pe unitatea partidului, astfel că Alina Gorghiu ar trebui să rămână la conducerea PNL, iar coordonarea campaniei să se facă de către un democrat-liberal.


Democrat-liberalii nu sunt de acord cu acest lucru şi vor să impună, prin consens al tuturor filialelor, pe Daniel Buda în calitate de copreşedinte.

Astfel, ei doresc să aibă o certitudine privind semnarea de către ambii copreşedinţi, de la PNL şi PDL, a listelor pentru alegerile parlamentare.


Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur a refuzat oferta făcută de câţiva lideri ai fostului PDL de a intra în competiţia pentru postul de copreşedinte al PNL, rămasă vacantă prin demisia lui Vasile Blaga, Flutur neparticipând la şedinţa foştilor lideri democrat-liberali de sâmbătă.

Gheorghe Flutur şi-a informat colegii din conducerea partidului că nu intenţionează să preia frâiele PNL, înlocuindu-l astfel pe Vasile Blaga în tandemul cu Alina Gorghiu.


De altfel, Flutur nu va participa nici la şedinţa în care lideri liberali ce provin din fostul PDL urmează să desemneze un succesor pentru Blaga, liberalul preferând să meargă în Germania, într-o deplasare efectuată ca preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava.

În această situaţie, există posibilitatea ca susţinerea foştilor democrat-liberal din organizaţiile ardelene ale PNL să meargă către europarlamentarul Daniel Buda.


În afară de Buda şi de Flutur, ca posibili înlocuitori ai lui Blaga au fost vehiculaţi în partid Cătălin Predoiu, Adriana Săftoiu şi Gheorghe Falcă.

Fostul lider PNL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, la sediul central al partidului, întrebat dacă va avea o propunere pentru funcţia de copreşedinte al partidului, că va avea şi el un punct de vedere în acest sens.


Fostul copreşedinte al PNL, Vasile Blaga a venit la prima oră a dimineţii la sediul partidului şi a plecat în jurul prânzului, împreună cu Mircea Hava. El a fost întrebat dacă va face vreo propuunere colegilor pentru funcţia de copreşedinte, răspunsul acestuia fiind: ”O să am şi eu un punct de vedere”.

Vicepreşedintele PNL Cezar Preda a declarat, sâmbătă, despre stabilirea de către democrat-liberali a propunerii pentru funcţia de copreşedinte, în urma demisiei lui Vasile Blaga, că cei din partid ar trebui să se preocupe de ceea ce simte acesta şi a adăugat că ”unii nu ştiu care mai de care să se suie pe locul acestuia, şi asta este o ruşine”, pentru că Vasile Blaga nu este mort, ci este un om viu.

Cezar Preda a afirmat, când a ajuns la sediul central al partidului, că cei din partid ar trebui să fie preocupaţi mai mult de ceea ce simte în acest moment Vasile Blaga.

”Eu sunt mai preocupat de ce se întâmplă cu preşedintele meu. Asta, cu cine va fi... Deocamdată domnul Blaga nu e mort, e un om viu, un membru PNL de bază şi cred că principala preocupare a fiecăruia este ce simte dumnealui acum, după ce a condus un partid atâţia ani şi a făcut totul pentru a câştiga campanii electorale pentru noi toţi. Unii nu ştiu care mai de care să se suie pe locul dânsului. Asta este o ruşine”, a spus Preda.

El a arătat că acum, trebuie să se gândească toţi cei din PNL la Vasile Blaga şi să îl întrebe ce simte şi ce vrea. ”Ce vom decide la 15.00 va fi spre binele partidului”, a adăugat el.

Întrebat dacă Vasile Blaga ar putea rămâne implicat în partid, Cezar Preda a răspuns: ”Vasile Blaga a fost mereu garantul respectării Statutului, deci nu se va putea lua nicio decizie în afara Statutului”, a spus el.

Preda a adăugat că întotdeauna, înainte de a se face o propujnere, Vasile Blaga i-a ascultat pe ceilalţi. ”Am văzut că de două zile îi tot dau sfaturi fiecare”, a menţionat vicepreşedintele PNL.

Întrebat despre formula rămânerii unui preşedinte unic, Cezar Preda a replicat: ”Nu e treaba vechilor liberali”.

Mai mulţi lideri ai fostului PDL au fost vehiculaţi în aceste zile ca potenţiali înlocuitori ai lui Vasile Blaga: liderul de la Arad, Gheorghe Falcă, prim-vicepreşedinţii Cătălin Predoiu, Adriana Săftoiu şi Gheorghe Flutur, dar şi europarlamentarul Daniel Buda.

Alegerea va ţine cont de susţinerea pe care aceştia o au în teritoriu. În plus, un cuvânt important îl va avea Vasile Blaga, fostul lider al PDL, care a anunţat că, deşi rămâne membru simplu în partid, doreşte să contribuie la păstrarea unităţii echipei liberale.

După anunţul lui Vasile Blaga că demisionează de la conducerea PNL, democrat-liberalii din partid au început o cursă contra cronometru pentru găsirea înlocuitorului în fruntea partidului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter