Politică

Barroso: „Există uneori situații când așa-numitele guverne tehnocrate sunt necesare”

Există uneori situații în care așa-numitele guverne tehnocrate sunt necesare, pentru că a existat un blocaj în funcționarea normală a partidelor politice și a sistemului politic, a declarat vineri fostul președinte al Comisiei Europene José Manuel Barroso.

José Manuel Barroso, într-un interviu acordat Agerpres, a precizat că acest lucru nu este o problemă dacă sunt respectate regulile democrației și Constituția.
„Există uneori situații în democrații când așa-numitele guverne tehnocrate sunt necesare, pentru că a existat un blocaj în funcționarea normală a partidelor politice și a sistemului politic. Dacă regulile democrației și Constituția sunt respectate, nu văd nicio problemă, sincer”, a afirmat Barroso, subliniind că este vorba de o chestiune internă a României și că opinia sa este una personală, „a cuiva căruia îi place să urmărească politica”.

El a oferit și exemplul altor țări din Uniunea Europeană care au trecut prin situații similare. „S-a întâmplat acest lucru și în țara mea (Portugalia - n.r.) de câteva ori. În alte țări din Europa la fel. Să ne amintim ce s-a întâmplat recent. De exemplu, domnul (Mario) Monti a devenit premier al Italiei (în 2011 - n.r.), fără să fi fost ales, deoarece a existat o criză. S-a întâmplat și în Grecia, când domnul (Lucas) Papademos a devenit prim-ministru (în 2011 - n.r.). Este ceva relativ normal”, a precizat Barroso, în contextul prezenței sale la Universitatea de Vest din Timișoara, unde i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa.


Fostul președinte al Comisiei Europene a mai subliniat că nu consideră că există o problemă dacă un astfel de guvern tehnocrat „are susținerea Parlamentului și dacă este păstrată funcționarea normală a instituțiilor”. El a adăugat că "cetățenii români și democrația" din România trebuie să stabilească dacă aceasta este o soluție pe termen mai lung.

„Nu pot să comentez acest lucru. Însă, sincer, lucrul normal într-o democrație este ca partidele politice să își prezinte candidații, iar apoi se constituie majorități. Iar dacă nu sunt majorități, se fac coaliții. Este un lucru normal. Un sistem democratic are întotdeauna un fel de plasticitate. Regimul are întotdeauna posibilitatea, respectând valorile Constituției, să se adapteze la diferite situații. Nu pot face acum un comentariu care ar putea fi interpretat greșit în contextul românesc”, a declarat Barroso.

abonare newsletter