Politică

Macovei: S-a „dat rasol” în 2009 cu Codurile, Ponta mai are o zi să repare situația

Europarlamentarul român Monica Macovei consideră că Victor Ponta trebuie să fie responsabil măcar în ultimul ceas și să accepte observațiile și propunerile magistraților.

Potrivit europarlamentarului român, judecătorii și procurorii sunt cei care știu cel mai bine care sunt capcanele noilor coduri pentru justiția penală, pentru că ei le vor aplica în fiecare zi.

Într-o postare pe blogul său, Monica Macovei afirmă că în 2009, în calitate de șef al Comisiei parlamentare de discutare a Codului penal și a Codului de procedură penală și ministru pentru relația cu Parlamentul, în guvernul PDL-PSD, Victor Ponta declara, pe data de 5 mai 2009, în Biroul permanent, la finalizarea discuțiilor privind Codul penal în comisia pe care o conducea, că „acum o oră, am finalizat textul Codului penal şi vreau să vă asigur că nu am dat rasol, l-am lucrat serios, pe fiecare articol, cu sprijinul membrilor comisiei de la toate partidele” (aici stenograma).


”Nu este nicio rușine, pentru nimeni, să recunoști, reanalizând textele, că ai greșit, că au fost scăpări de moment. Important este ca acestea să fie corectate înainte de intrarea în vigoare a Codului penal și a Codului de procedură penală. Putem discuta după aceea despre momentul în care s-au produs erorile în noile coduri.  Chiar și o zi cu aceste noi coduri în vigoare, haosul în justiția penală va fi greu de controlat. În plus, dacă Ponta nu amână sau nu face modificările necesare, arată că este numai apărătorul corupților și hoților din USL și nu-i pasă de țara asta”, scrie europarlamentarul român Monica Macovei în aceeași postare de pe blogul său.

Ultimele Stiri
abonare newsletter