Politică

Daniel Buda, liderilor USL Cluj: „Implicați-vă în rezolvarea problemei centrului de dializă din municipiul Dej!“

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, îi cere prefectului judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, să prezinte de urgență soluțiile pentru sprijinirea celor 39 de bolnavi din municipiul Dej, dependenţi de dializă, care au intrat în greva foamei.

Liderul PDL Cluj le cere şi parlamentarilor USL să iasă din „adormirea care v-a cuprins din momentul preluării mandatelor“ şi să se implice în rezolvarea problemei centrului de dializă din municipiul Dej, care este pe cale să se închidă din cauza incompentenței ce domină sistemul medical.

„De la începutul guvernării USL ați dispărut de pe scena politică şi din spațiul public clujean şi național, atât dumneavoastră, domnule prefect cât toți parlamentarii USL Cluj. Aţi uitat de cei care v-au votat și de interesele comunității clujene! Nu ați făcut nimic pentru cetățenii care v-au oferit locurile călduțe în Parlament şi în serviciile publice deconcentrate și aţi uitat că acestă comunitate are nevoie de susținere și de la București. „Dormiți în timp ce oamenii mor cu zile prin spitale, mor sub povara taxelor și impozitelor iar voi vă huzuriți pe banii contribuabilor: Premierul Ponta merge în concediu cu bona la Miami, Antonescu este de negăsit, iar restul pe la Tenerife, St. Tropez si alte asemenea destinații! Ați uitat de toate proiectele majore ale Clujului, fie că este vorba de Autostrada Transilvania, Spitalul de Urgență sau Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca şi le-ați lăsat la stadiul început în timpul guvernării Boc. De altfel, ştim şi ne-aţi dovedit că nu sunteţi capabili nici să zugrăviţi sau să întretineţi într-o viață cât am construit noi în câțiva ani! Trist dar adevărat“, spune Daniel Buda.

Ultimele Stiri
abonare newsletter