Politică

Parlamentarii ne costă mult prea mult

Parlamentarii clujeni nu s-au ostenit prea tare cu iniţierea unor proiecte legislative, după cum vă arătam săptămâna trecută şi nici cu participarea la vot. În prima sesiune parlamentară, unii dintre ei au avut puţine iniţiative, în timp ce alţii au susţinut prea multe declaraţii politice, adică au vorbit prea mult.

Mai grav a fost faptul că cei 550 de aleşi nici nu au prea legiferat, ci doar au aprobat ordonanţe de urgenţă ale Guvernului. Cu toate acestea, parlamentarii ne costă 2,8 milioane de euro pe lună.

O zi de lucru este plătită cu peste 25.000 de euro


Astfel, aproximativ 9.000.000 lei sunt costurile totale cu deputații într-o lună respectiv peste 3.000.000 lei la senatori, împreună peste 2,8 milioane de euro, potrivit unui studiu al Institutului de Politici Publice (IPP), publicat pe site-ul instituţiei. Dacă privim aceste sume raportate la numărul de zile de lucru în plen putem constata, cumulând costurile plătite pentru a aduce parlamentari la București, că fiecare zi de plen, care a durat în medie 2 ore, ne -a costat peste 25.000 euro la Camera Deputaților și 12.000 euro la Senat sau, de exemplu, fiecare proiect de lege din cele 220 care a devenit Lege în această sesiune parlamentară a costat peste 12.500 euro. Astfel, în ce priveşte Camera Deputaţilor, pentru diurnă de deplasare s-au cheltuit 293.000 lei, pentru cazare - 1.523.000 lei, transport - 599.012 lei, cheltuieli personal - 2.045.000 lei. La Senat pentru diurna de deplasare - 243.425 lei, cazare - 738.000 lei, transport - 257.443 lei, iar pentru cheltuieli personal - 936.200 lei.

Ce au muncit parlamentarii clujeni


Domeniile în care parlamentarii clujeni au avut iniţiative legislative au vizat educaţia, aproape toţi iniţiind câte un proiect în acest domeniu, sportul, sau iniţiative privind modificarea Constituţiei sau comercializarea produselor și serviciilor de piață. De asemenea, cei de la Putere au fost foarte interesaţi de instituirea unei Zile a Declarării Independenţei României, având la fel, aproape toţi câte o iniţiativă în acest sens. Unii dintre ei au avut chiar iniţiative privind instituirea celei de-a treia zi de Paște drept sărbătoare legală în care nu se lucrează. Alte proiecte ale deputaţilor clujeni au vizat sănătatea, drepturile minorităţilor, dar au fost iniţiate şi proiecte privind concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor.

La nivel naţional, principalele iniţiative ale parlamentarilor au vizat condamnările cu caracter politic, modificări și completări ale legii cetățeniei române, instituirea unei zile a limbii române, la care se adaugă amendamente asupra legii educației naționale, legii pentru prevenirea sau combaterea evaziunii fiscale.

Ultimele Stiri
abonare newsletter