Monitorul Cartierelor

În plin centru, două clădiri ale Primăriei sunt în ruină. Pe acoperiş au crescut buruieni - FOTO

Pe strada Potaissa, în buricul târgului, la câţiva paşi de sediul principal al Primăriei Cluj-Napoca, două clădiri care sunt chiar ale Primăriei sunt într-o stare dezastruoasă.

Sunt folosite drept WC public, sunt pline de igrasie, iar pe acoperişul uneia dintre ele au crescut copăcei. Situaţia celor două imobile ne-a fost semnalată de un cititor.

“Ţin să vă aduc la cunoştinţă o gravă neregulă a Primăriei clujene care are în posesie spaţii aflate într-o stare avansată de degradare. Dacă ar fi vorba de locaţii aflate la periferia oraşului poate sesizarea ar fi nejustificată, însă multe dintre acestea se găsesc în centrul oraşului. Iată, vă prezint ataşat două dintre acestea, aflate la o distanţă de câţiva paşi de Casa de Cultură şi implicit de Primărie. Ele se găsesc pe strada Potaissa, sunt aproape vis a vis una de cealaltă şi de ani buni de zile sunt abandonate, plouă în ele, sunt lovite de igrasie şi folosite de WC public. Este posibil aşa ceva? Eu trec zilnic pe aici, una a fost abandonată de cel puţin 20 de ani, iar cealaltă unde a stat o familie de nevoiaşi, după evacuarea lor în urmă cu 9 ani a fost şi ea abandonată. Este strada unde se găseşte zidul cetăţii, strada pietonală care ar trebui să fie o emblemă a Clujului. Se poate aşa ceva?”, ne-a scris cititorul.


Monitorul de Cluj a solicitat un punct de vedere cu privire la acest subiect, iar reprezentanţii Primăriei au precizat că trebuie să verifice dacă imobilele sunt ale municipalităţii şi care este situaţia lor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter