Economie

Plafonul pe anul 2015 pentru programul „prima casă” a fost suplimentat

Guvernul României a aprobat hotărârea privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima casă”.

Prin hotărâre se alocă un plafon suplimentar de garantare pentru anul 2015 în valoare de 200 milioane de lei.

Suplimentarea a plafonului pe anul 2015 asigură continuarea în condiţii optime a programului Prima casă în perioada rămasă până la finele anului 2015 şi începutul anului 2016, fără a se crea disfuncţionalităţi resimţite în rândul beneficiarilor persoane fizice care doresc achiziţionarea/construirea unei locuinţe şi care în condiţiile neasigurării resurselor necesare derulării procesului până la sfârşitul anului 2015 şi/sau nefinalizării procesului de alocare a plafonului afferent anului 2016, ar fi expuşi riscului pierderii avansurilor prevăzute în antecontractele încheiate cu promitenţii vânzători.


De la lansarea Programului, în anul 2009, au fost acordate peste 166.026 de garanţii, pentru finanţări în valoare de peste 3.202 milioane de euro (după preluarea a 50% din risc de către bănci), respectiv peste 13,9 miliarde de lei, din care, în anul 2015 până în prezent au fost emise 30.070 de garanţii în valoare de 2.522,9 milioane de lei. În cadrul Programului, rata de default este de 0,2%, până în prezent fiind executate 401 garanţii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter