Economie

Noua afacere a băieţilor „deştepţi”: traficul de persoane

Criza refugiaţilor este o bună oportunitate de îmbogăţire pentru traficanţii de persoane. Ambasada României în Ungaria a fost informată, duminică, de Poliţia din Budapesta, că trei cetăţeni români au fost reţinuţi în 29 august pentru suspiciunea de trafic de persoane, MAE precizând că 26 de cetăţeni români au fost reţinuţi în această ţară începând din 26 august.

„Ambasada României la Budapesta a fost informată astăzi, 30 august 2015, de Poliţia din Budapesta că trei cetăţeni români au fost reţinuţi pentru suspiciunea de trafic de persoane, la data de 29 august 2015. Cei trei cetăţeni români au fost audiaţi la data de 29 august 2015 şi se află în arestul Poliţiei Budapesta”, se arată într-un comunicat transmis duminică de Ministerul de Externe.

MAE precizează că, din data de 26 august, în Ungaria au fost reţinuţi 26 de cetăţeni români pentru trafic de persoane.


Până în acest moment, niciunul dintre aceştia nu a solicitat asistenţă consulară, menţionează Ministerul de Externe.

„Ambasada României la Budapesta menţine legătura cu autorităţile ungare în cazurile cetăţenilor români reţinuţi în Ungaria pentru trafic de persoane”, se mai arată în comunicat.


Arestări pe capete şi în Germania

De la începutul acestui an, Germania a arestat 1785 de traficanți, dintre care 860 au fost capturați în sudul țării, în Bavaria.

În Passau, oraș bavarez aflat la granița cu Austria, sosesc mii de imigranți disperați care vor să ajungă în Europa occidentală prin așa-numita rută a Balcanilor, care leagă Grecia de Germania via Macedonia, Serbia, Ungaria și Austria. Descoperirea a 71 de imigranți decedați într-un camion frigorific abandonat pe marginea unei autostrăzi din Austria a evidențiat faptul că această rută poate fi o capcană letală pentru refugiații care încearcă să ajungă în Europa occidentală, mai ales în Germania.

„Era o tragedie anunțată și descoperirea confirmă faptul că traficanții de ființe umane sunt indivizi fără scrupule și al căror unic obiectiv este să câștige bani de pe urma nefericirii oamenilor. Sosirea în număr mare a refugiaților în Europa a dus la înmulțirea grupărilor de traficanți”, avertizează comisarul și purtătorul de cuvânt al poliției din Passau, Alexander Schraml.


Nu mai fac faţă

În ultimele luni, Schraml și colegii săi din Passau au fost martorii unui fenomen care preocupă autoritățile germane. Resursele poliției federale nu mai sunt suficiente pentru a controla drumurile din Bavaria. „În fiecare zi în Passau ajung peste 700 de refugiați și numai în iulie am arestat 369 de traficanți. În iulie au venit 13400 de imigranți, iar colegii mei lucrează 24 de ore din 24 pentru a-i prinde pe traficanți”, a explicat Schraml.

Traficanţii sunt înarmaţi

Un imigrant în vârstă de 17 ani, care încerca să ajungă în Europa, a murit după ce a fost prins într-un schimb de focuri între ofiţeri ai patrulelor de frontieră ale Uniunii Europene şi un grup de traficanţi de persoane, a anunţat duminică un oficial grec.


„Regret pierderea vieţii acestui tânăr”, a scris într-un comunicat Christos Zois, un ministru adjunct responsabil de Paza de Coastă.

Incidentul s-a petrecut în apropierea insulei elene Symi, când agenţi ai grupului de frontieră al UE Frontex au întâlnit bărbaţi înarmaţi care transportau un grup de 60 de imigranţi cu bărci rapide şi au încercat să îi intercepteze, a relatat postul public de televiziune din Grecia.


Potrivit informaţiilor neoficiale de la surse din cadrul Pazei de Coastă, traficanţii au deschis focul asupra navei de patrulare, care a răspuns la rândul său cu focuri de armă. Agenţii au reuşit să oprească barca şi să aresteze trei traficanţi. Ei au descoperit adolescentul mort prin împuşcare, sub puntea navei.

Etichete: europa arestati romani
abonare newsletter