Cu ocazia mutării pieței volante din zona Cluj Arena pe Splaiul Independenței, a procesiunii religioase cu ocazia Rusalilor, a evenimentului sportiv Sports Festival și a Marșului Pride, Primăria Cluj-Napoca anunță o serie de restricții în acest weekend.
Jocurile, atelierele și distracția în aer liber se întorc la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, într-un program extins, dedicat copiilor și părinților prezenți la Cluj-Napoca între 18 și 26 iunie.
Deputatul Radu Molnar alături de Senatorii USR au fost prezenți, joi, 9 iunie, la Cluj-Napoca, în care au prezentat raportul de activitate al partidului în Parlamentul României. Printre inițiativele propuse se numără și îmbunătăţirea colectării datelor de către Institutul Naţional de Statistică și contestarea majorările salariale ale demnitarilor la CCR.
După ce nu a fost prezent nici măcar o singură dată la Cluj, în mandatul de un an de zile pe care l-a avut la conducerea Partidului Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu a convocat joi seara o întâlnire nestatutară, sub sigla Partidului Mișcarea Populară, la un hotel din cartierul Mărăști din municipiul Cluj-Napoca.
Emil Boc a explicat că mersul la coasă era o obișnuință în tinerețe, iar cele două ore de dat la coasă în această săptămână au fost mai mult o relaxare. Primarul a dat și câteva lecții despre mersul la coasă.