Premierul Nicolae Ciucă a participat joi la Cluj la dialogul local cu cetățenii pe tema „Europa începe în Transilvania. Ce urmează? Democrație, Educație, Cultură și Tineret în urma Conferinței pentru Viitorul Europei”.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) anunță care sunt cei șase artiști excepționali ale căror nume se alătură pe Aleea Celebrităților în acest an.
Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) organizează în perioada următoare un festival dedicat absolvenților, intitulat Gala FTF. Află programul.
Până în anul 2030, în Cluj-Napoca sunt vizate de proiecte care să crească dimensiunea verde a orașului. Între aceste se numără investițiile în parcuri, malurile Someșului și infrastructură.
Creștere de peste 200% a numărului de pasageri pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj în primele luni din an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.