19 noiembrie 2021. Cea mai lungă eclipsă parțială de Lună. Vineri are loc cea mai lungă eclipsă de Lună a secolului, iar fiecare zodie în parte este afectată de acest eveniment.
Șoferii aflați în trafic joi seara transmit că strada Corneliu Coposu este complet blocată în acest moment, iar coada de mașini ajunge până la autogară.
Administrația locală din Florești este prima autoritate din România care efectuează măsurători de radon în toate clădirile publice, conform primarului comunei, Bogdan Pivariu. Radonul, principala cauză în apariţia cancerului pulmonar.
Proiectul de hotărâre privind adoptarea Studiului de fezabilitate al metroului de la Cluj se va afla pe masa consilierilor locali, luni, 22 noiembrie, în ședință extraordinară.
Accidentul a avut loc joi seara în comuna Lechința din Bistrița-Năsăud, iar două persoane sunt în stare gravă. Echipajele de salvare se află la fața locului.