Primăria Cluj-Napoca anunță restricții de circulație cu ocazia manifestărilor organizate cu ocazia zilei de 24 ianuarie 2020, sub egida “Ziua Unirii Principatelor Române”.
Legea care prevede obligativitatea vaccinării este blocată de mai bine de doi ani în comisiile parlamentare de la Camera Deputaților, după ce Senatul a adoptat actul normativ în octombrie 2017.
Polițiștii clujeni au publicat pe Facebook o copie după o amendă dată de un om al legii de la Rutieră, făcând glume pe seama scrisul de ”doctor” al acestuia.
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Micii Uniri, evoluția perechii euro/leu a fost foarte calmă, însă dolarul și francul elvețian au crescut mai consistent.
Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, “ameninţă” din nou cu finalizarea parţială, în acest an, a proiectului Centrului de Deşeuri. Acelaşi Tişe care şi în anii 2018 şi 2019 era încrezător că acestă investiţie va fi dată în funcţiune.