ARHIVA

Politică

INTERVIU Europarlamentarul Cătălin Ivan a venit la Cluj să îşi lărgească echipa pentru noua sa formaţiune politică- ADN. Ce spune despre PSD?

Europarlamentarul Cătălin Ivan, fost membru PSD a lansat în urmă cu două săptămâni, la Iaşi, proiectul politic Alternativa pentru Demnitate Naţională (ADN), proiect care „susţine meritocraţia la nivel maxim”. Miercuri, Cătălin Ivan s-a aflat la Cluj- Napoca pentru a-şi promova noua iniţiativă.


Actualitate

Schimbări la examenul de BACALAUREAT și EVALUAREA NAȚIONALĂ

Elevii care urmează să dea examen anul acesta vor trebui să treacă printr-o nouă schimbare, a unui minister care de mai bine de o lună nu are ministru plin. În subiectele de Bacalaureat 2019 și Evaluare Națională 2019 vor fi introduse teste tip grilă!




Economie

ANALIZĂ. Dolarul atinge un nou maxim al ultimelor 16 luni

Problemele politice apărute în spațiul zonei euro, precum cea care are drept vedetă deficitul bugetar italian pentru anul viitor, dar și pierderea de teren suferită de partidul d-nei Merkel, care și-a anunțat retragerea în 2021, la care se adaugă datele economice contradictorii din aceeași zonă, au provocat deprecierea euro și creșterea plasamentelor în monedă americană.

Ultimele Stiri



abonare newsletter
arhiva monitorul de cluj