ARHIVA

Actualitate

Managerul Clinicii de Ginecologie „Dominic Stanca”, despre criza psihologilor în maternități: „În orice domeniu medical ar fi nevoie de suport psihologic”

Zeci de mămici din Cluj-Napoca s-au plâns de lipsa de interes a maternităților clujene în ceea ce privește starea lor mintală după naștere. De asemenea, specialiștii în domeniu susțin că ar fi nevoie de un psiholog care să asiste femeile înainte de naștere, în timpul travaliului și după naștere. Managerul Clinicii de Ginecologie „Dominic Stanca”, Dan Mihu, spune că deși în acest moment în cadrul Instituției nu există un psiholog, ar fi nevoie de unul.



Economie

Euro pregătește un nou maxim istoric

Declarația guvernatorului Mugur Isărescu, făcută la briefingul de presă care a urmat întâlnirii CA al BNR unde s-a decis majorarea dobânzii-cheie de la 1,75% la 2%, în care a spus că leul se va mișca anul acesta cu 5 – 6% dar și tensiunile politice care s-au conturat în sânul PSD, au provocat deprecierea leului față de principalele valute.



Economie

Se modifică impozitul auto în 2018. Cine are motoare mari, va plăti puţin. Motoarele mici, taxe majorate. Ce mașini conduc parlamentarii Clujului care susţin iniţiativa

Parlamentarii vor să modifice impozitul auto, astfel încât proprietarii maşinilor cu capacitate cilindrică mare să plătească mai puţin. Potrivit iniţiativei, ar uma să crească impozitul pentru cea mai populară mașină în rândul românilor, Dacia Logan. 61 de parlamentari au iniţiat proiectul. Printre semnatari se numără şi trei aleşi din Cluj.





abonare newsletter
arhiva monitorul de cluj