Au trecut deja 92 de zile de când prefectul judeţului Gheorghe Vuşcan a luat act de demisia preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, iar o dată pentru alegerile la şefia acestei instituţii tot nu a fost anunţată.
Jucător de bază la fosta echipă Steaua București, Lukasz Szukala a ajuns la o înțelegere și va pleca la echipa unde antrenează fostul selecționer al României.
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat liderii partidelor politice parlamentare la consultări, săptămâna viitoare, potrivit unor surse din Administraţia Prezidenţială.
Premierul britanic David Cameron a declarat că ar fi "încântat" dacă ar putea organiza mai devreme referendumul privind apartenenţa Marii Britanii la UE, promis în cazul în care va fi realegerii sale la scrutinul din mai 2017.
Situația privind securitatea în estul Ucrainei se deteriorează, în special în zona aeroportului din Donețk și a localităților Peski și Gorlovka (regiunea Donețk), potrivit unui raport al misiunii de observatori a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) în zona de conflict, citat de Interfax.
Arhiepiscopia Clujului va pregăti pentru marţi, de Bobotează, 15.000 de sticle cu apă sfinţită, care vor fi împărţite enoriaşilor după liturghia de dimineaţa, când va fi oficiată şi slujba de sfinţire a apei.