Conducerea clubului de baschet masculin, U-Banca Transilvania, a trimis un comunicat prin care anunță faptul că Dorin Pintea nu mai este antrenorul echipei.
Guvernul intenţionează să renunţe la cotă unică de 16%, începând din 2016, şi să introducă cote progresive de impozitare a venitului, în trei trepte, de 15%, 25% şi 35%, potrivit unui document elaborat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), ministrul delegat pentru Buget.
Scăderea aversiunii faţă de risc, apărută pe fondul îmbunătăţirii performanţelor marilor burse europene, a permis leului să se aprecieze uşor în faţa principalelor valute.
Ultima săptămână de campanie electorală înaintea turului II al alegerilor prezidenţiale a fost presărată cu plângeri penale, atacuri josnice şi acuzaţii dintre cele mai variate. PSD Cluj a fost campion absolut la atacuri pe toate fronturile în disperarea de a culege voturile clujenilor, după scorul foarte slab obţinut atât la nivelul municipiului Cluj-Napoca, cât şi în judeţul Cluj la primul tur de scrutin din 2 noiembrie.
Una dintre cele mai fierbinţi teme ale campaniei electorale este Leagea Amnistiei şi Graţierii, care a fost iniţiată de PSD şi care se va discuta în Parlament. În cadrul în care va trece de Legislativ, de această lege ar putea beneficia şi Gică Popescu.