Echipele de cadre medicale mobilizate din Cluj pentru salvarea victimelor accidentului aviatic, atât pe teren cât şi în spital, au numărat peste 30 de persone, Adela Golea, şefa UPU 1 din Cluj, declarând joi seară că pe teren în seara zilei de luni fiind 16 medici, 17 asistente, doi medici rezidenţi, un student şi un paramedic.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, în cadrul unui eveniment al Camerei de Comerţ Româno-Gerrmane, că este un susţinător al continuării acordului cu FMI şi că între el şi Fond nu este o dispută, deşi respinge accizarea suplimentară a carburanţilor.
Doi tineri care au oprit cu mașina într-o parcare din Gherla pentru o partidă de amor au staționat prea aproape de râu și, în focul pasiunii, au atins din greșeală schimbătorul de viteze și au ajuns cu tot cu mașină în apele Someșului.
Guvernul va fi remaniat, o serie de miniştri urmând a fi retraşi din cauza activităţii şterse de la ministere, din cauza problemelor de imagine sau pentru a li se permite să candideze la europarlamentare.
Locul producerii accidentului aviatic de luni se află pe teritoriul administrativ al comunei clujene Măguri Răcătău, potrivit măsurătorilor GPS efectuate de către reprezentanţi ai Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alba şi OCPI Cluj, conform unui proces-verbal înaintat joi autorităţilor din Alba.
Sistemul de localizare a terminalelor GSM folosit de IGPR la identificarea suspecţilor care au comis infracţiuni grave nu este prevăzut pentru situaţii de urgenţă şi "nu putea, în niciun caz", să localizeze semnalul transmis de avionul care s-a prăbuşit în Apuseni, a spus şeful Poliţiei, Petre Tobă.
Reprezentanţii TI-România consideră că aspectele criticate în Raport sunt importante, precizând că în lipsa unei abordări sistematice în rezolvarea lor riscă să afecteze credibilitatea şi sustenabilitatea reformelor.