Actualitate

Ioana Mihăilă, numită în funcția de ministru al Sănătății: „Depolitizarea sistemului de sănătate va fi un punct esenţial al mandatului meu”

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind numirea fostei studente UMF de la Cluj, Ioana Mihăilă în funcţia de ministru al Sănătăţii. Urmează ca aceasta să depună azi jurământul.

 

 


Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind numirea Ioanei Mihăilă în funcţia de ministru al Sănătăţii. Ceremonia de depunere a jurământului va avea loc la Palatul Cotroceni, la ora 18,15.

 


Ioana Mihăilă a fost propusă de USR PLUS pentru această funcţie.

„Prioritatea mea va fi rezolvarea crizei sanitare prin măsuri concrete care să vină în sprijinul spitalelor. Sunt medic şi cunosc îndeaproape care este situaţia din spitale şi cu ce se confruntă colegii mei de mai bine de un an. Au nevoie de soluţii ferme şi clare şi asta îmi propun să fac, alături de colegii mei din minister - să venim în ajutorul lor, iar tot ce a fost făcut bun până acum va fi continuat. Rămân consecventă angajamentelor pe care mi le-am asumat ca secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: refacerea infrastructurii de sănătate, sprijinirea segmentului ambulatoriu şi a medicinei de familie, precum şi alocarea finanţărilor pe criterii obiective. Depolitizarea sistemului de sănătate va fi un punct esenţial al mandatului meu”, a declarat Ioana Mihăilă, potrivit unui comunicat transmis de USR PLUS.

Ioana Mihăilă s-a născut în 1980 şi este de profesie medic primar endocrinolog. Ea a fost numită în funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii la începutul anului 2021. În această calitate, a coordonat activităţile de gestionare a investiţiilor în sistemul medical românesc din fonduri externe şi elaborarea componentei de sănătate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter