Actualitate

Expertiza CJ la pista Aeroportului își dublează valoarea din 6 în 6 luni. Acum costă 26.500 €

De ce nu e interesată nicio firmă să expertizeze pista Aeroportului? De ce se scumpește de la o lună la alta? De ce o expertiză similară a costat mult mai puțin?

Anul trecut, în octombrie, Consiliul Judeţean Cluj anunța că este dispus să plătească peste 12.000 de euro pe servicii de expertiză tehnică la pista aeroportului. Acum, valoarea contractului s-a dublat și a ajuns la 26.500 de euro. Forul județean a (re)lansat anunțul de achiziție. Reprezentanţii instituţiei insistă să spună că la acest obiectiv s-au făcut lucrări de mântuială.

Consiliul Județean caută experți care să expertizeze proiectul tehnic și lucrările efectuate la pista aeroportului în anul 2015. Valoarea estimată a contractului este de 125.000 lei fără TVA (26.500 euro).


Alba neagra cu expertizele

Tișe susținea că reprezentanții aeroportului “au exercitat presiuni asupra expertului tehnic care a fost intimidat și nu și-a mai îndeplinit obligațiile contractuale de întocmire a expertizei”, motiv pentru care a relansat anunțul de achiziție. În replică, reprezentanții aeroportului susțineau că motivul real al nerealizării expertizei a fost lipsa competențelor expertului pe piste de aviație.

Potrivit caietului de sarcini, expertiza va cuprinde două component și anume: expertizarea tehnică a proiectului care a stat la baza execuției lucrărilor și expertizarea tehnică a execuției lucrărilor, iar prestatorul are obligația de a demonstra faptul că expertul tehnic deține competențele necesare pentru expertizarea pistelor de aviație.


Demararea obiectivului de investiție s-a realizat în 2015 prin elaborarea de către SC Geo Arc SRL, Ilfov, a documentațiilor tehnice pentru execuție lucrări de reparații la suprafața de mișcare la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj.

CJ nu recunoaște calitatea lucrărilor la pistă

Consiliul Județean susține că în DALI și proiectul tehnic, elaborate în anul 2015, se precizează următoarele: “calea de rulare Delta prezintă deteriorări/degradări datorită vechimii de peste 45 de ani în exploatare, a creșterii traficului aerian și a aeronavelor de capacitate mare care operează pe aeroport. Aceste deteriorări constau în crăpături, fisuri, eroziuni, decolmatări ale rosturilor”.


„În urma auditului efectuat de către Autoritatea Aeronautică Civilă, desfășurat în perioada septembrie-octombrie 2014, calea de rulare Delta și platforma Apron 1 au fost încadrate ca și elemente de infrastructură care prezintă factor de risc major la operare. Din cauza degradărilor nu se asigură cerințele necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a traficului la sol al aeronavelor, fapt ce conduce la necesitatea executării de lucrări de reparații. Lucrările de reparații la dale constau în demolarea integrală sau parțială a acestora și repararea rosturilor. La dalele izolate cu cedări punctuale de fundație, aceste dale prezentând rupturi de colțuri de dimensiuni mari, soluția de remediere propusă este de înlocuire totală și refacerea întregii infrastructuri. Lucrările au fost autorizate în octombrie 2015 de către președintele Consiliului Județean de la acea dată”, menționează forul județean.

Ulterior, odată cu venirea lui Tișe în fruntea Consiliului Județean, în urma vizualizării obiectivului de investiții, comisia de recepție a constatat o “aparentă calitate precară a intervențiilor, fiind prezente reparații la reparații, desprinderi de materiale”.


Prin expertiză, Consiliul Județean cere expertizarea tehnică a proiectului tehnic aferent pistei, verificarea calității proiectului și a modului în care acesta respectă normativele tehnice, expertizarea tehnică a lucrărilor executate în baza proiectului tehnic (verificarea calitativă și cantitativă a lucrărilor executate, verificarea materialelor puse în operă, catalogarea fisurilor identificate).

“Expertiza va detalia lucrările executate de calitate necorespunzătoare, dacă este cazul, cauzele care au condus la executarea de lucrări necorespunzătoare (greșeli de proiectare, execuție) dacă este cazul, măsuri de remediere a neconformităților”, transmite instituția.


Recepție cu forța

După ce a refuzat să recepționeze lucrările la noua pistă de la aeroport și a semnat și trimis documente șocante către Autoritatea Aeronautică Română prin care semnala existența unor fisuri care ar putea provoca „accidente dezastruoase aeronavelor”, președintele Consiliul Județean Cluj, Alin Tișe, a fost obligat de judecători să recepționeze lucrările.

De cel puțin doi ani, preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a refuzat constant să recepționeze lucrările la noua pistă de la aeroport, care a costat 50 de milioane de euro, sub pretextul unor lucrări de mântuială și apariției unor fisuri în dalele de beton. Consiliul Județean a fost obligat atât de Tribunal, cât și de Curtea de Apel Cluj, să facă recepția la pistă.

De cealaltă parte, David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional “Avram Iancu” Cluj-Napoca, spune că toate zborurile se desfăşoară în deplină siguranţă.

“Este cea mai bună pistă din România. Principalul nostru scop este desfăşurarea zborurilor în siguranţă şi securitate. Obiectivul de investiții «Pistă de decolare-aterizare de 3500m Etapa I și suprafețe de mișcare aferente» la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca a fost expertizat tehnic la solicitarea Consiliului Județean Cluj, imediat după terminarea lucrărilor, în anul 2013, expertiză care a atestat conformitatea și calitatea lucrărilor efectuate. Pista de decolare-aterizare a Aeroportului îndeplinește toate condițiile de desfășurarea a activității de trafic aerian în condiții de siguranță și securitate, fiind certificată de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română”, susține Ciceo.

Reamintim, că de doi ani de zile, Alin Tișe încearcă să schimbe conducerea executivă a Aeroportului Internațional Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter