Actualitate

E OFICIAL. Drumurile din județul Cluj NU AU FOST CURĂȚATE corespunzător în această iarnă. Poliția a aplicat 8 AMENZI

De la începutul anului, poliţiştii au aplicat 72 de sancţiuni administratorilor de drumuri. 8 dintre amenzi au fost aplicate în județul Cluj.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate în Bihor (15), Dâmboviţa (10) şi Cluj (8).

Amenzile, în valoare totală de peste 200.000 de lei, au fost aplicate pentru neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă. De asemenea, au mai fost sancţionate şi neluarea măsurilor de înlăturare a obstacolelor aflate pe partea carosabilă, precum şi nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a drumului public.


Potrivit IGPR, în conformitate cu prevederile legale, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarna, potrivit reglementărilor în vigoare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter