Actualitate

"Vara lui 1993", o poveste autentică şi memorabilă, din 9 martie în cinematografe

O vară plină de experienţe tulburătoare şi deranjante este remodelată în filmul delicat construit de Carla Simon, film ce reprezintă şi debutul regizoral al acesteia. "Vara lui 1993" va ajunge în cinematografele din România începând cu 9 martie, fiind distribuit de Transilvania Film.

“Vara lui 1993 se bazează într-un mod profund pe amintirile personale ale regizoarei, iar acest lucru poate fi sesizat în aproape fiecare cadru al acestei poveşti despre o fetiţă de 6 ani, care este trimisă să trăiască împreună cu unchiul şi mătuşa ei după moartea părinţilor săi. De asemenea, acest lucru conferă evenimentelor o directitate şi o specificitate care este susţinută în mod constant, în special de acţiunile copiilor. Amintirile din copilărie sunt întotdeauna ameninţate de auto-indulgenţă şi sentimentalitate, dar filmul '˜Vara lui 1993' reuşeşte să se îndepărteze cu succes de ambele, Simon stabilindu-se ca un talent ce merită urmărit îndeaproape", scrie Jonathan Holland în recenzia sa a filmului pentru The Hollywood Reporter.

Filmul va putea fi vizionat în următoarele cinematografe din ţară: Bucureşti - Cinema Muzeul Ţăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Union; Cluj-Napoca - Cinema Victoria; Constanţa - Cityplex Constanţa; Târgu Mureş - Cinema Arta 3D; Sfântu Gheorghe - Cinema Arta by Cityplex; Iaşi - Ateneul din Iaşi; Gura Humorului - Casa de Cultură Gura Humorului; Odobeşti - Casa de Cultură Odobeşti.

Spania, vara lui 1993. Frida (Lala Astigas) are şase ani şi, după decesul părinţilor, trebuie să înfrunte prima vară alături de noua sa familie adoptivă. Înainte de sfârşitul verii petrecute în provincia catalană, fata trebuie să înveţe să-şi controleze emoţiile, iar părinţii trebuie să înveţe să ţină la ea ca la propria lor fiică.

Carla Simon declară despre filmul său următoarele: "Mi-am împărtăşit povestea de atâtea ori şi din acest motiv s-a transformat oarecum într-o legendă, în ceva ce mi s-a întâmplat, dar, în acelaşi timp, parcă este doar o poveste. Amintiri, povestiri de familie, imaginaţie Totul s-a amestecat în mintea mea atunci când am început să scriu scenariul. Cred că de aceea a fost destul de uşor să punem cap la cap un prim draft, pentru că am scris despre imagini care îmi erau bine cunoscute. Cu toate acestea, a fost ceva mai dificil să ofer o structură acestor imagini. Din această cauză am decis să păstrez acest sentiment de "momente mici", care puse cap la cap ar putea reprezenta ceva similar cu ceea ce a însemnat prima vară cu noua mea familie. Câteodată mă întreb de ce am simţit nevoia să explic ceva aşa de personal şi doar atunci când am terminat scenariul mi-am dat seama cât de mult am învăţat despre familia mea, pentru că procesul de scriere m-a făcut să privesc povestea din punctul de vedere al fiecărui personaj."

După premiera din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, filmul "Vara lui 1993" a câştigat imediat o mare parte din public, dovada fiind numeroasele premii cu care se poate lăuda deja. Pe lângă premiile din cadrul multiplelor festivaluri la care a luat parte, filmul a fost premiat şi în cadrul Premiilor Goya unde a fost apreciat pentru Cel mai Bun Nou Regizor, Cel mai Bun Actor în Rol Secundar şi Cea mai Bună Nouă Actriţă

Etichete: transilvania film
Ultimele Stiri
abonare newsletter