Actualitate

Ministrul Mediului “a şters pe jos” cu Boc şi Tişe după ce a văzut dezastrul de la Pata Rât. DIALOG SAVUROS - VIDEO

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a vizitat luni dimineaţă zona de la Pata Rât unde s-a acumulat levigat pe trei hectare, dar şi Centrul de Deşeuri, şi s-a scandalizat de ce a văzut. A pus tunurile atât pe primarul Emil Boc, care a fost de faţă, cât şi pe preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, care a fost ferit de furia ministrului, prin neprezentare. În schimb, Gavrilescu s-a luat la harţă cu managerul de proiect de la Centrul de Deşeuri, Mariana Raţiu.

Întâlnirea cu autorităţile a început luni dimineţă la ora 9.00, unde deşeurile au luat-o la vale în urmă cu trei luni.

Ministrul Mediului a declarat că niciunul dintre cele şase depozite de deşeuri din judeţ nu este conform, situaţia respectivă fiind inadmisibilă.


“Niciun depozit din judeţul Cluj nu este conform, sunt şase şi toate neconforme. Deşeurile din judeţul Cluj s-au plimbat prin toată ţara, la Alba, la Bihor, la Odorheiul Secuiesc, oriunde, dar numai depozitarea lor într-un depozit conform nu s-a făcut. Sunt foarte întârziaţi cu punerea în aplicare a SMID-ului, au avut bani din fonduri europene pentru perioada 2007 - 2013, proiect care s-a fazat, nu s-a finalizat. Depozitul ar trebui să fie finalizat în 2020. Le voi face astăzi grafic de lucrări celor de la Consiliul Judeţean Cluj şi vom veni în fiecare lună, alţii au făcut absorbţii de sute de milioane de euro, acesta de ce nu se poate face? De ce să punem sănătatea populaţiei în pericol? Pentru care motiv nu suntem în stare, nu noi Ministerul Mediului şi nici eu, ci responsabilii direcţi de aici, începând de la Primăria Cluj şi Consiliul Judeţean, să rezolve problema cu deşeurile? Este inadmisibil. Şi să vedem cum dacă Doamne Fereşte plouă în perioada următoare cum toate deşeurile sunt în stradă. În tot cazul, cu tot cu instituţiile Ministerului Mediului voi fi foarte drastică de aici de la Cluj dacă nu şi-au îndeplinit atribuţiile aşa cum ar trebui. Centrul de Deşeuri ar fi trebuit să fie gata demult. Este o pată neagră pe toată zona aceasta, de plin centru al Ardealului. Este inadmisibil. Oricum, a depăşit cu mult ceea ce se întâmplă la Braşov. Am întrebat Garda de Mediu de ce nu au fost amendat Consiliul Judeţean. Vreau să văd exact autorizaţia de construire de mediu prin care ştiu clar cum trebuia făcută împrejmuirea, de ce nu a fost făcută. Eu am fost extrem de încrezătoare că în 2015 atunci când noi am dat aviz pentru un depozit temporar în urma negocierilor cu Comisia Europeană să ne accepte lucrul acesta pentru că ştiam că aceste centre de deşeuri nu vor putea fi gata în urma finanţării 2007-2013 şi chiar la cererea domnului primar Emil Boc s-a făcut lucrul acesta. De ce până acuma, în schimb, Consiliul Judeţean şi Primăria Cluj nu au luat nicio măsură ca să urgenteze lucrurile? Dacă este nevoie stăm pe şantiere zi lumină, numai să se facă treaba. Bună voinţă să avem”, a spus ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu.

Primarul Emil Boc a intervenit în discuţie.


Boc: Să nu confundăm lucrurile. Noi suntem cu partea provizorie.

Gavrilescu: Da, dumneavoastră sunteţi cu una, Consiliul Judeţean cu alta. Care nu ştiu de ce nu face nimic.


Boc: Este aici şi CJ.

Gavrilescu: Vreau să îl văd pe preşedinte. Credeam că vine domnul preşedinte să ne spună ce s-a întâmplat. Eu chiar aş vrea să îl văd. Doamnele director sunt subalternele. Executantele. Managerele de proiect. Să le întreb de ce nu a fost gata proiectul CMID 20007-2013? De ce am fazat un proiect? De ce nu am fost în stare să absorbim bani europeani şi în ce situaţie suntem acum?


Mariana Raţiu:...

Gavrilescu: Doamnă sunt judeţe în ţara aceasta care le-au finalizat demult. Au avut probleme cu operatorii şi acum funcţionează.


Raţiu: A avut probleme foarte mari cu constructorii.

Gavrilescu: Doamnă, dar constructorii depind de dumneavoastră.

Raţiu: Aşa este.

Gavrilescu: Da? Puteaţi rezilia contractul, reluam licitaţia de la început. Eu chestia asta cu constructorul nu o mai admit. Atâta timp cât ştiu că au fost constructori care veneau alte ţări şi construiau în România. Vreau să imi dea soluţiile pe care le vor folosi şi pentru problema levigatului şi să vedem ce se întâmplă exact cu acest depozit de la Pata Rât. Nu se mai pot duce deşeurile de colo colo. Este inadmisibil. Nu se poate. Problema este că trebuie să facem ceva.

Boc: Noi am dus deşeurile la Oradea. Realităţile din viaţă sunt mai complicate. Dau faliment, intră în insolvenţă.

Gavrilescu: Domnul primar, trebuie să facem ceva.

Boc: Noi avem această rampă provizorie. Noi încercăm să facem faţă până se termină prima celulă.

Gavrilescu: Ştiţi că vă expiră acum capacitatea?

Boc: Suntem aproape.

Gavrilescu: În câteva luni nu mai aveţi unde să duceţi. Şi depozitul temporar se închide.

Boc: De aceea, suntem şi noi interesaţi să termine prima celulă pentru că şi noi suntem dependenţi de prima celulă.

Gavrilescu: Domnul primar, dar dumneavoastră aveţi aici, conduceţi judeţul alături de preşedintele Consiliului Judeţean.

Boc: Conducem oraşul.

Gavrilescu: Sunteţi pe aceeaşi linie.

Boc: Problema e administrativă, nu e linie politică. Când sunt condiţii legale noi le facem.

Imediat după acest dialog, primarul Emil Boc şi-a luat tălpăşiţa, scuzându-se că are de mers la deschiderea anului universitar.

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că judeţul Cluj “are cea mai urâtă situaţie din ţară” şi că niciun alt judeţ nu va mai prelua gunoaiele Clujului. Gavrilescu a mai spus că judeţul Cluj a returnat Uniunii Europene 20 de milioane de euro.

“Când în 2015 am fost conştientă că nu numai pentru municipiul Cluj-Napoca este o problemă ci şi pentru întreg judeţul Cluj şi nu numai, am mers la Comisie şi am obţinut acea derogare pentru construirea de depozite temporare astfel încât să ai posibilitatea să dezvolţi CMID şi pe urmă toate deşeurile respective să le duci la locuri cuvenit într-un depozit conform. Eu nu înţeleg de ce suntem în 2017 în situaţia aceasta. La ora actuală, Clujul are situaţia cea mai grea, cea mai urâtă şi nu ştiu ce judeţ o să-şi mai permită să primească deşeuri produse în judeţul Cluj. Din toate punctele de vedere nu este un lucru corect. Consiliul Judeţean deja a plătit. A dat înapoi 20 de milioane de euro pentru lipsă de management, pentru neconformitate. Este inacceptabil ca fiecare clujean, fiecare român, să plătească pentru o proastă gestiune a banului public din cauza celor de la Consiliul Judeţean. Nu se poate aşa ceva. Eu dacă eram preşedinte la Consiliul Judeţean mergeam în fiecare zi la toate instituţiile de la Bucureşti şi încercam să cer ajutorul astfel încât să problema să poată fi rezolvată. Pentru noi ne interesează siguranţa cetăţeanului, fie că e vorba de sănătate, fie că e vorba de o ploaie sau de un vânt să ne trezim cu aceste deşeuri în stradă. Ca să nu mai povestim ce se întâmplă cu levigatul. Este cu ochiul liber. Ce înseamnă asta? Nepăsare? Rea voinţă? Nu cred că e vorba de prostie. Nu iau în calcul lucrul acesta. Vreau să vă astăzi cu ce soluţie vine Consiliul Judeţean. Dar eu vreau să fie o soluţie sustenabilă. Pertinentă şi rapidă. Pentru că dacă ne întoarcem un pic şi vedem trei excavatoare că se mişcă pe aici pe ditamai şantierul care ar trebui să zbârnâie, astfel încât să terminăm odată cu deşeurile din judeţul Cluj. Ne uităm la staţia de sortare care a reuşit chipurile să fie montată, aceasta stând, gradul de uzură creşte. Să investim bani din bugetul statului să putem să repornim o staţie de sortare? Este inadmisibil. Eu am tras un semnal de alarmă din momentul în care vremea rea a început să apară. Este toamnă”, a mai spus ministrul mediului.

Graţiela Gavrilescu, însoţită de specialişti din cadrul Ministerului Mediului, a verificat, luni, modul în care autorităţile judeţene gestionează situaţia depozitelor de deşeuri. De asemenea, ea a avut discuţii, la Prefectura Cluj, cu autorităţile judeţene şi cu reprezentanţii instituţiilor de mediu din judeţ, ai DSP Cluj, ai ADI Cluj-Napoca şi ai ABA Someş-Tisa, privind problema depozitului de deşeuri Pata Rât.

Ultimele Stiri
abonare newsletter