Actualitate

Un nou termen de judecată pentru Pomohaci. Fostul preot, aplaudat de 200 de susţinători

Cristian Pomohaci a fost aplaudat marţi de circa 200 de susţinători, la ieşirea din Catedrala Mitropolitană din Sibiu, unde a fost judecat apelul său privind excluderea din biserică. Un nou termen de judecată a fost stabilit pentru fostul preot Cristian Pomohaci, după ce acesta a cerut în scris să studieze dosarul.

Mitropolia Ardealului a acordat, marţi, un nou termen de judecată pentru 5 octombrie în cazul fostului preot Cristian Pomohaci, acesta solicitând, în scris, membrilor Consistoriului Mitropolitan, posibilitatea de a studia dosarul în apelul pe care l-a formulat la decizia prin care a fost caterisit din preoţie.

"Luând act de solicitarea apelantului şi respectând dreptul la apărare al acestuia, Consistoriul Mitropolitan a acordat un nou termen de judecată, pentru ziua de 5 octombrie 2017", se arată într-un comunicat al Mitropoliei Ardealului.


În faţa sediului Mitropoliei Ardealului din Sibiu s-au aflat marţi, pe durata şedinţei Consistorului Mitropolitan, şi un grup de circa 200 de susţinători ai lui Cristian Pomohaci.

Fostul preot Cristian Pomohaci a ajuns la Sibiu cu puţin înainte de ora 9.00 cu o maşină care avea numărul CJ-77-DUH.


Oamenii spun că nu cred în acuzaţiile aduse la adresa preotului şi precizează că au venit să-l susţină cum şi el i-a susţinut pe ei.

”Am venit din Maramureş, de la Borşa, pentru că Iisus Hristos a fost răstignit şi nu vreau să fie răstignit părintele Cristian Pomohaci. El ne-a ajutat de fiecare dată. Eu, în 5 mai 2010 m-am dus la Moşuni cu cangrenă la picior şi cu ajutorul părintelui, cu post şi rugăciune de la el, am scăpat de boală. Astăzi am venit să spun la toată lumea că părintele trebuie lăsat în pace, că nu este vinovat”, a spus unul dintre enoriaşii, Danciu Grigore.


Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia a hotărât, pe 28 iulie, ca preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul General pentru că ar fi încercat să corupă sexual un minor de 17 ani, să fie dat afară din preoţie, oferindu-i posibilitatea de a ataca decizia la mitropolitul Ardealului.

Cristian Pomohaci a depus apel la judecata Consistoriului Mitropolitan de la Sibiu, termenul în acest dosar fiind stabilit pentru 19 septembrie.


"Având în vedere principiul judecăţii echitabile şi al respectării dreptului la apărare, Consistoriul a trimis astăzi citaţie persoanei învinuite, Cristian-Dorin Pomohaci, a admis audierea martorilor propuşi de acesta, oferindu-i-se posibilitatea ca, pe lângă înscrisurile depuse la Consistoriul Mitropolitan, să uzeze şi de dreptul său de a se apăra în faţa instanţei bisericeşti de judecată. Totodată, instanţa i-a oferit posibilitatea apelantului de a-şi alege un apărător bisericesc, dintre persoanele nominalizate în citaţie, apărători bisericeşti atestaţi de către Patriarhia Română, conform art. 122 din Regulament", se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Sibiului, din 6 septembrie.

Până la data fixată pentru termenul de judecată, la instanţa bisericească s-au putut depune şi alte dovezi concrete în apărarea sau în acuzarea apelantului.


Parchetul General a preluat, pe 19 iulie, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş dosarul în care preotul Cristian Pomohaci, din Parohia Moşuni, judeţul Mureş, este cercetat pentru racolare de minori în scopuri sexuale.

Preotul a fost înregistrat în timp ce îi cerea favoruri sexuale unui minor, iar înregistrarea a apărut în presă.

Pe 26 iunie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a anunţat că a fost sesizat cu privire la unele fapte pe care un preot le-ar fi săvârşit în prezenţa sau asupra unui minor, la câteva zile după ce pe paginile de socializare au circulat înregistrări audio în care clericul ar ademeni un minor să întreţină relaţii homosexuale cu el.

Ultimele Stiri
abonare newsletter