Actualitate

Accident feroviar la Barcelona, la intrarea în Gara Francia. Sunt 48 de răniţi, între care şi un român

Un tren de navetişti a intrat vineri dimineaţa în coliziune cu o platformă la intrarea în Gara Francia, una dintre staţiile centrale ale oraşului Barcelona. Între cei 48 de răniţi se află şi un român, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

Accident feroviar la Barcelona, la intrarea în Gara Francia. Sunt 48 de răniţi, între care şi un român Accident feroviar la Barcelona, la intrarea în Gara Francia. Sunt 48 de răniţi, între care şi un român

Garnitura de tren transporta în special navetişti şi venea de la Sant Vincenç Calders. Serviciile de urgenţă catalane indică faptul că sunt rănite cel 48 de persoane, inclusiv mecanicul de locomotivă. Deocamdată nu este clar de ce acesta nu a reuşit să frâneze, locomotiva intrând în platforma care separă linia de cale ferată de peron, potrivit romaniatv.net.

Accidentul s-a produs în jurul orei locale 08.00 (09.00, ora României). Postul de radio Cadena Ser transmite că, dintre răniţi, cinci se află în stare gravă. În total au fost rănite 48 de persoane.


Conform MAE, până în prezent autorităţile locale au confirmat existenţa unui cetăţean român printre victimele accidentului. Acesta se află internat într-o unitate spitalicească din Barcelona, prezentând răni uşoare.

Oficiul Consular a contactat unitatea spitalicească pentru a obţine informaţii cu privire la situaţia acestuia.


Consulatul General al României la Barcelona monitorizează în continuare cazul şi este în contact cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări.

Ultimele Stiri
abonare newsletter