Actualitate

Taxa pe „ruine” nemulţumeşte zeci de clujeni. Impozitul majorat cu 500% se aplică fără excepţii

Consilierii locali au fost asaltaţi cu zeci de plângeri venite din partea clujenilor care au fost obligaţi să plătească din acest an un impozit majorat cu 500% pentru clădirile degradate.

Chiar dacă într-o majoritate covârşitoare angajaţii Primăriei le-au respins, printre acestea au fost cazuri când plângerile au fost întemeiate demonstrând graba şi neglijenţa cu care angajaţii instituţiei şi-au făcut treaba: au obligat chiriaşii şi nu proprietarii să plătească impozit majorat, au decis majorarea cu 500% a impozitului la clădiri unde Primăria era proprietar sau au obligat să plătească acest bir persoane invalide care sunt scutite prin lege de plata oricărui impozit.

În ultima şedinţă din 2016, consilierii locali au votat peste 50 de proiecte de hotărâre, toate cu acelaşi subiect: majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri, începând cu anul 2017, "ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită", pentru proprietarii apartamentelor din Piaţa Unirii şi de pe străzile Mihail Kogălniceanu, Universităţii, Virgil Fulicea, Victor Babeş, Regele Ferdinand, Nicolae Cristea, Memorandumului, Iuliu Maniu, Cloşca, George Coşbuc, Episcop Ioan Bob, Samuil Micu, Emil Isac, I.C. Brătianu, Frederic Joliot Curie, Horea, Bulevardul 21 Decembrie 1989, Bulevardul Eroilor, Baba Novac, Piaţa Ştefan cel Mare.


Atunci, la sediul Primăriei s-a protestat, s-au ridicat voci, s-a cerut diminuarea cuantumului sau amânarea plăii impozitului. Toţi au spus că nu este suficient de mult timp pentru a face lucrările de reabilitare.  Boc şi consilierii locali au fost de neînduplecat şi au votat pe bandă rulantă aceste proiecte.

Cum încearcă clujenii să scape de impozit

Acum, unii proprietari, de exemplu, au încercat să “fenteze” Primăria de la plata impozitului majorat cu 500% susţinând că au început lucrările de reabilitare. Este şi cazul unui proprietar de pe Bulevardul Eroilor care susţine că a tencuit şi zugrăvit pereţii din curtea interioară şi a făcut demersuri în vederea obţinerii autorizaţiilor necesare zugrăvelii faţadei clădirii.


Primăria a rămas de neînduplecat şi menţine impozitul majorat cu 500% şi în privinţa proprietarilor care au obţinut autorizaţia de construire pentru repararea faţadelor imobilelor după data adoptării hotărârii Consiliului Local, transmiţându-le acestora că numai din 2018 va înceta aplicabilitatea hotărârii de majorare a impozitului.

Impozit majorat pentru chiriaşi şi persoane invalide

Primăria Cluj-Napoca a fost nevoită să anuleze mai multe hotărâri luate anul trecut, după ce mai mulţi clujeni au demonstrat că majorarea impozitului s-a făcut în mod ilegal.


Este şi cazul unui clujean care locuieşte pe strada Mihail Kogălniceanu şi care a fost obligat să plătească impozit majorat cu 500%, el nefiind proprietar ci chiriaş la Primărie.

Un alt exemplu care arată graba cu care angajaţii Primăriei şi-au făcut treaba este şi cazul unui proprietar de pe strada Horea care a demonstrat cu acte că este încadrat în grad de handicap accentuat permanent de gradul I, beneficiind astfel de scutire de la plata impozitului pe clădire.


Toate aceste plângeri vor fi discutate în şedinţa de marţi de Consiliu Local.

Primăria Cluj-Napoca extinde zonele unde proprietarii vor plăti impozite majorate cu 500%


Emil Boc declară război tuturor proprietarilor din centrul Clujului, nu doar celor care locuiesc în zona ultracentrală. După ce în ultima şedinţă de Consiliu Local sute de proprietari au protestat, fără succes faţă de decizia municipalităţii de mărire din 2017 a impozitului cu 500% pentru clădirile degradate, acum, edilul spune că vor mai urma şi alte imobile să intre sub incidenţa legii.

“Sper că toată lumea a înţeles că nu ne facem decât datoria. Anul acesta, pentru prima dată după ce ni s-a permis de către Codul Fiscal, am aplicat sancţiunile de mărire de cinci ori a impozitului pentru cei care locuiesc în zona ultracentală şi nu şi-au întreţinut clădirea. Ştiu că cetăţenii sunt nemulţumiţi. Nu mai putem da înapoi, ne obligă Codul Fiscal să mergem cu această prevedere. Nu mai este de joacă, oameni buni, cu clădirile care se prăbuşesc în centrul Clujului”, a transmis Boc.

Edilul Clujului a mai precizat că de anul viitor se va extinde raza de acţiune a poliţiştilor locali pentru identificarea altor clădiri degradate, pe lângă cele din zona ultracentrală.

“O veste poate bună, proastă, şi anul acesta vom continua cu alte imobile care intră în stare de degradare avansată, pentru că au fost somate doar cele, ca şi aplicare de impozit mărit cu 500%, care sunt în stare avansată de degradare potrivit punctajului făcut prin nota de constatare şi care reprezintă risc maxim de prăbuşire ale unor elemente din clădire. Anul acesta vom continua, vom extinde şi zona de acţiune, de la zona ultracentrală la zona centrală şi după aceea pe alte zone, cu alte cuvinte, fac un îndemn încă de acum clujenilor care deţin în proprietate imobile care prezintă risc de prăbuşire să nu aştepte somaţia Primăriei, să înceapă demersurile imediat în 2017 pentru că, dacă nu, în 2018 vor avea şi ei de cinci ori impozitul mai mare pentru că Primăria va continua să meargă pe acest drum. Sunt oameni care de la un impozit de 1000 de euro plătesc 5000 de euro, de la 2000 de euro la 10.000 de euro. Scopul nostru nu este să aducem nişte bani în plus la bugetul local, aş prefera ca oamenii să facă cu acei bani clădirile, să refaţadizeze imobilele, să nu ne pună în pricol viaţa. Acesta este mesajul şi nu am cedat. Nu am să cedez de la această politică oricâte presiuni au fost şi vor fi pentru că o consider în interesul clujenilor. Nu este o acţiune îndreptată asupra lor personal”, a mai spus primarului Clujului.

CITIŢI ŞI

Scandal în CL. Clujenii nu vor să plătească impozite majorate cu 500% şi au sărit la gâtul lui Boc. “Votaţi mai rău ca şi comuniştii”. Boc şi-a ieşit din minţi: “Puteţi odată să tăceţi?”

CITIŢI ŞI

Veşti proaste de Sărbători. Primăria Cluj-Napoca extinde zonele unde proprietarii vor plăti impozite majorate cu 500%

CITIŢI ŞI

Boc le face un cadou clujenilor delăsători: impozite majorate cu 500% pentru imobilele degradate. Va mai locui cineva în centru?

Ultimele Stiri
abonare newsletter