Actualitate

Pescarii din Cluj ameninţă Guvernul cu judecata. Pescarii cer despăgubiri după depopularea lacurilor

Asociaţia Judeţeană a Pescarilor Sportivi (AJPS) Cluj cere Guvernului să acorde despăgubiri după ce lacurile au ajuns să fie depopulate de puieţii de peşte din cauza cormoranilor, păsări protejate de lege, în caz contrar ameninţând cu acţionarea în instanţă.

Preşedintele AJPS Cluj, Andrei Pop, a declarat, miercuri, că păsările din această specie se hrănesc aproape exclusiv cu peşte, un exemplar matur consumând între 3 şi 5 kilograme de peşte pe zi, cu precădere puiet, peşti mici, pe care îl ia din lacuri.

"Cerem Guvernului să intervină şi să acorde despăgubiri după ce lacurile au ajuns aproape să fie depopulate de puieţi de peşte din cauza cormoranilor. Pagubele sunt însemnate, iar proprietarii de lacuri piscicole întâmpină greutăţi extrem de mari din cauza coloniilor mari de cormorani, care se ridică la circa 50 - 100 de exemplare. Cormoranul este o pasăre care, în urmă cu 20 de ani, era pe cale de dispariţie şi a ajuns să fie protejat de lege şi nu poate fi vânat. Între timp, specia s-a revigorat numeric, astfel încât a devenit o problemă, în special în această parte a Transilvaniei. Păsările îşi fac cuiburi în zona lacurilor, în arbori sau sălcii mari şi se hrănesc aproape exclusiv cu peşte, un exemplar matur consumând între 3 şi 5 kilograme de peşte pe zi, pe care îl ia din lacuri, cu precădere puiet, peşti mici, din speciile crap, caras, clean, babuşcă, roşioară, scobar”, a spus Pop.


Aproape toate lacurile din Cluj, afectate

Potrivit acestuia, aproape toate lacurile din judeţul Cluj sunt afectate, printre acestea numărându-se cele de la Ciurila, Ţaga, Geaca, Jucu, Câmpeneşti, dar şi râul Someş.

"Cormoranii se organizează în grupuri de 15 – 20 de păsări, se lasă pe apă în semicerc şi, bătând din aripi, obligă peştii să înoate spre mal, unde apa e mică, şi unde, cu gâtul lung şi ciocul puternic, pot să îi mănânce. Omoară mulţi peşti, chiar dacă nu îi mănâncă, sau îi rănesc. Dacă nu se intervine, există posibilitatea dispariţiei nu doar a puietului de peşte, ci şi a peştilor maturi din lacuri”, a afirmat şeful AJPS Cluj.


În Ungaria s-a modificat legislaţia

Andrei Pop a adăugat că, dacă aceste păsări sunt protejate de lege, şi piscicultorii au dreptul de a fi protejaţi, la rândul lor, prin acordarea de despăgubiri directe, în condiţiile în care, cu siguranţă, nu se va permite vânarea cormoranilor.

“Se poate stabili care a fost cantitatea de peşte din lacuri distrusă de cormorani, iar ca despăgubiri ar trebui să primim cantităţile de puiet distruse. În cazul în care nu se aprobă acordarea acestor despăgubiri, luăm în calcul acţionarea în instanţă a Guvernului. De asemenea, şi ornitologii ar putea veni cu soluţii pentru a limita pagubele. Şi în Ungaria a fost o situaţie similară, adică şi acolo cormoranii erau specie protejată, dar s-a modificat legislaţia, astfel că pot fi vânaţi”, a conchis Pop.


AJPS Cluj are peste 3.000 de membri.

Ultimele Stiri
abonare newsletter