Actualitate

Măsurile de securitate în aeroporturi, gări şi pe liniile de transport în comun, sporite. Mărturiile pasagerilor care au plecat de la Cluj spre Bruxelles

Măsurile de securitate au fost suplimentate în aeroporturile din Olanda, Germania şi Marea Britanie. Traficul feroviar a fost perturbat în întreaga Europă în urma atacurilor de Bruxelles, iar raficul feroviar şi rutier dintre Franţa şi Belgia este întrerupt în totalitate, pe fondul atentatelor din Bruxelles de marţi care au vizat aeroportul Zaventem şi trei staţii de metrou. Aeroportul Zaventem din Bruxelles a rămas închis, în schimb, aeroportul Charleroi a rămas deschis. De pe Aeroportul Cluj a decolat marţi după amiaza un avion spre Charleroi.

Marţi după amiaza, de pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu a decolat la ora 17.50 o aeronavă Wizz Air spre Charleroi, în condiţiile în care transportul public din Bruxelles este suspendat.

“Zborurile Wizz Air spre şi dinspre aeroportul Bruxelles Charleroi operează conform orarului de zbor, dar din cauza măsurilor suplimentare de securitate impuse de aeroport, toţi  pasagerii care călătoresc de la Bruxelles Charleroi astăzi, 22 martie, au fost rugați să se prezinte la aeroport cu cel puţin 5 ore înainte de ora programată pentru decolare. Pasagerii care au decis să nu mai călătorească azi, 22 martie, spre şi dinspre Bruxelles Charleroi pot solicita rambursarea integrală a valorii biletului sau reprogramarea gratuită pentru o dată ulterioară”, au declarat reprezentanţii Wizz Air.


Pasagerii care s-au îmbarcat, marţi, de pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu” Cluj cu destinaţia Aeroportul Charleroi – Bruxelles Sud spun că ceea ce se întâmplă în Belgia este inuman şi că "teroarea a ajuns în inima Europei".

Cursa companiei Wizz Air care a decolat marţi, la ora 17.50, de pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu” Cluj cu destinaţia Charleroi – Bruxelles Sud, aeroport pentru curse low cost, situat la 46 de kilometri de capitala Belgiei, este plină de pasageri români şi străini.


Un tânăr care se îmbarca a declarat că pleacă în capitala Belgiei la lucru, fiindcă lucrează ca funcţionar într-una din instituţiile europene.

"Am avut nişte probleme de rezolvat acasă, la Cluj, şi trebuie să fiu miercuri la birou. Noroc că aterizăm la Charleroi, altfel nu ştiu ce făceam. Am vorbit cu colegii de serviciu, este dezastru în Bruxelles, toţi sunt speriaţi, este inuman ce se întâmplă. Teroarea a ajuns în inima Europei. Mie nu mi-e frică că vor fi atentate la aeroportul unde ajungem, e puţin mai departe de Bruxelles”, a spus Adrian, potrivit Mediafax.


O studentă belgiancă, aflată în Cluj-Napoca pentru programul Erasmus, însoţită de mai mulţi prieteni cu a călătorit din Cluj spre capitala Belgiei, susţine că nu avea altă soluţie decât să plece şi că nu şi-a putut amâna zborul.

"Ne temem puţin, suntem un grup de studenţi din Belgia, veniţi prin programul Erasmus la Cluj-Napoca şi plecăm acasă. Biletele erau cumpărate mai demult şi nu mai aveam ce face. Nu aveam altă soluţie, era obligatoriu să mergem. Am vorbit cu prietenii din Bruxelles, oraşul este închis, e haos, nu circulă metrourile, aeroportul Zaventem este închis. Din fericire familia mea este în regulă”, a spus aceasta.


Mihai şi Anca au plecat şi ei la Bruxelles, tot la muncă, la o multinaţională din capitala Belgiei.

"Nu ştim ce vom găsi acolo, am vorbit cu colegii de la firmă, nu ştiu cum se circulă în zona centrală a oraşului, am înţeles că sunt măsuri sporite de securitate. Sper să ajungem cu bine şi apoi vom vedea cum va fi viaţa de zi cu zi. Nu ne e frică că va sări în aer şi aeroportul din Charleroi, pentru că altfel nu am pleca”, a spus bărbatul.


La rândul său, un român care a plecat cu soţia la copiii din Belgia a declarat că nu îi este frică de alte atentate: "Dacă e să mori, tot mori, ori în străinătate, ori acasă. De moarte nu poţi fugi nicăieri".

Operatorii trenurilor de mare viteză (TGV) Eurostar şi Thalys au anunţat că niciunul dintre trenurile lor nu operau marţi către sau dinspre gara centrală Bruxelles-Midi. Thalys a anunţat că unul dintre trenurile sale, care a plecat de la Gare du Nord din Paris a fost redirecţionat către oraşul francez Lille, iar alte trenuri care urmau să plece din gări din Germania şi Olanda au fost anulate. De asemenea, traficul trenurilor Eurostar între Londra şi Bruxelles este suspendat în ambele sensuri, iar cele care erau deja în circulaţie au fost oprite la Lille, relatează Liberation online.

Două explozii s-au produs pe aeroportul din Zaventem marţi dimineaţă, fiind cauzate de un atentat sinucigaş, confirmat de parchetul belgian. La scurt timp, trei staţii de metrou (Maelbeek, Schuman şi Kunst/Wet) au fost vizate de explozii. Bilanţul este de 34 de morţi şi 200 de răniţi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter