Actualitate

Victima arsă în urma exploziei din Sălaj, transferată de pe Aeroportul Cluj la Bucureşti - FOTO

Un bărbat a suferit arsuri grave, pe aproape 50% din suprafaţa corpului, ca urmare a unei explozii ce a avut loc, marţi, la o vulcanizare din localitatea Gâlgău, victima fiind preluată de SMURD şi mai apoi transferată la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

"Pompierii din localitatea Ileanda aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj au fost solicitaţi să intervină, marţi, la o explozie ce a avut loc la o vulcanizare din localitatea Gâlgău. Un bărbat în vârstă de 36 de ani a suferit arsuri grave, de gradul II şi III, pe aproape 50% din suprafaţa corpului. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal din Dej", a declarat marţi, Lucian Jacodi, purtător de cuvânt al ISU Sălaj.

Potrivit sursei citate, încă nu se cunoaşte cauza exploziei, aceasta fiind în curs de cercetare.


Bărbatul a suferit arsuri după ce un rezervor de motorină a explodat la vulcanizarea la care lucra în localitatea Ileanda, judeţul Sălaj.

Dată fiind gravitatea arsurilor, pacientul a fost transferat la Spitalul de Arşi din Bucureşti.


"Pacientul a fost adus la noi de către SMURD, a fost stabilizat şi mai apoi trimis cu ambulanţă la Cluj Napoca, de unde a fost trasferat cu un avion medicalizat la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Bărbatul avea arsuri grave, de gradul III, pe o suprafaţă mare a corpului", a precizat doctorul Ramona Pintea, de la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului din Dej.

Pe Aeroportul Cluj, medicii au declarat că tânărul are arsuri pe 66% din suprafaţa corpului.


„Pacientul a suferit arsuri de gradul III pe 66% din suprafața corpului  în urma exploziei unui rezervor de motorină. A fost preluat inițial de un echipaj SMURD și dus la Spitalul Municipal din Dej unde a fost stabilizat de echipa de gardă, ulterior adus la Cluj unde a fost preluat de un avion SMURD pentru a fi transportat la Spitalul de Arși din București”, a declarat Dumitru Corina, medic primar în medicina de urgență din cadrul Serviciul de Ambulanță Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter