Actualitate

Exercițiu de imagine: SRI a „găsit” o mașină-capcană. Era pe pietonal, fără numere și cu portierele deschise! – GALERIE FOTO

Autorităţile au efectuat un exerciţiu în care se presupune că au găsit o maşină capcană în zona Piaţa Mihai Viteazu. Marea performanţă a autorităţilor este că au plantat o mașină într-o zonă pietonală (unde nu ar trebui să fie mașini), fără numere (deci maşina nu poate circula) şi cu portierele deschise.

Dacă chiar  şi-ar fi dorit să simuleze un exerciţiu ar fi trebuit să caute o maşină capcană în parcare la mall fără să ştie exact care este maşina respectivă. Autorităţile au dovedit din nou că au încercat doar să „îşi umfle muşchii” în faţa cetăţenilor. 

Persoanele care au trecut prin zonă nu s-au lăsat înduplecate de operaţiunea autorităţilor. „Se umflă în pene toţi acum. Se pricep ei. Dar într-un caz real ar fi vai de noi”, a spus un trecător.


Scenariul exerciţiului „POROLISSUM 15” presupune gestionarea în timp real, de către forţele de ordine, a unei intervenţii la o maşină capcană, aflată în zona Pieţei Mihai Viteazul din Cluj, în situaţia unei luări de ostatici şi descoperirii unui colet suspect la Palatul de Justiţie Cluj şi pentru realizarea intervenţiei de neutralizare a unei grupări de criminalitate organizată, ca urmare a unui atac asupra unui transport special.

„Prin desfăşurarea exerciţiului POROLISSUM 15 vor fi verificate şi evaluate procedurile comune de acţiune destinate gestionării unor potenţiale situaţii de risc, atât din punct de vedere al funcţionalităţii cât şi al eficienţei acestora.  De asemenea, se va verifica funcţionalitatea si compatibilitatea mijloacelor de comunicaţii şi a logisticii din dotare”, au declarat reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne.


Exerciţiul se va desfăşura conform următorului program:

-în data de 08.12.2015, începând cu ora 08:30  în zona Pieței Mihai Viteazul din municipiul Cluj Napoca, unde potrivit scenariului se va interveni la o mașină capcană;


-în data de 09.12.2015, începând cu ora 15:00  în zona Palatului de Justiţie Cluj (sala 38) unde se va interveni în cazul unei  luări de ostatici și descoperirii unui colet suspect;

-în data de 10.12.2015, începând cu ora 09:30  în zona fostului poligon militar Valea Gârbăului (capăt cartier Mănăștur ) unde se va interveni în cazul unui atac asupra unui transport special.


Prefectul Gheorghe Vușcan a fost singurul mulțumit: i s-a dat cuvântul. Așa am aflat că exercițiul a fost "util" și "real"! Probabil "teroriștii" au luat notițe...

„Este vorba de pregătirea trupelor pentru intervenţia într-un caz special. Exerciţiul este bine venit, deoarece este organizat ca o situaţie reală. Dată fiind conjunctura internaţională este foarte bine să fim şi noi pregătiţi. În al doilea rând acest exerciţiu trebuie să ajute cetăţenii să se simtă în siguranţă văzând că şi în România sunt instituţii pregătite pentru a interveni în situaţii de urgenţă”, a declarat prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan.

Ultimele Stiri
abonare newsletter