Actualitate

Artistul de la “Publicitate”

Un grup de tineri artiști clujeni au combinat acrobațiile și jongleriile cu teatrul, pentru a le oferi oamenilor motive să zâmbească.

Sursa foto famousart.ro Sursa foto famousart.ro

Trupa Famous Art s-a înființat în anul 2008 și de atunci îi încântă pe clujeni cu spectacole unice în țară.

Printre fondatorii Cezar Lungu și Alexandra Mărgineanu, care sunt și regizori și coordonatori ai trupei, în echipă au fost recrutați și câțiva studenți de la diverse facultăți, care nu au neapărat o legătură cu teatrul, înafara pasiunii.


Cum se împacă științele politice cu arta

Unul din noii recruți ai trupei, Emil Buican, student în anul III la Facultatea de Științe Politice și ale Comunicării, secția publicitate, vorbește despre noul grup din care face parte ca despre o familie. Deși ultimul an de studiu îi ocupă o mare parte din timp, acesta spune că pentru artă mereu găsești câteva minute. Ore, de fapt: "Nu a fost greu să mă adaptez la noul grup, deoarece am făcut teatru și în liceu, dar acum a fost puțin mai diferit, dat fiind faptul că am ajuns să cunosc oarecum lumea asta magică a artiștilor".

Făcând teatru și publicitate în paralel, Emil Buican a învățat cum să-și gestioneze timpul astfel încât să profite de fiecare moment. 


Premiul cel mare, zâmbetele din public

Fiecare dintre spectacolele pregătite de acești actori necesită curaj, muncă și multă dăruire. Asta îi face profesioniști și le oferă spectacolelor originalitate și autenticitate de fiecare dată. Oriunde ar merge și indiferent de tipul actului artistic pe care îl desfășoară, principalul obiectiv (și cel mai important premiu) e zâmbetul de pe chipurile celor ce îi urmăresc. Motivul pentru care publicul iubește astfel de momente se datorează faptului că mare parte din spectacol se întâmplă pe loc, totul vine natural, iar empatia crește. Energia de care dispun reprezentanții trupei îi ajută practic să creeze prin spontaneitate. Pentru ultimul weekend din luna noiembrie, trupa de teatru a pregătit o reprezentație tocmai la Galați.

Două domenii care nu prea încap pe același raft

Deși cele 2 domenii nu prea încap pe același raft, Emil Buican a reușit să le îmbine perfect și să scoată maximum din amândouă. Feedback-ul, fie el pozitiv sau negativ, pe care îl primește de la oameni îi oferă șansa de a se perfecționa în ale actoriei și de a continua pe acest drum. Din fericire, facultatea pe care o urmează îi aduce aceeași cantitate de împlinire. Chiar dacă e în anul III, ideea de a avea o carieră în teatru încă îi surâde, tocmai de aceea face tot posibilul pentru a nu se îndepărta în totalitatea de activitatea ce-l face fericit: "Teatrul e mai mult un hobby, dar totodată mă văd făcând asta tot restul vieții. Unii colegi de trupă trăiesc din asta și sunt împliniți sufletește. Nu știu de ce nu am ales facultatea de teatru".


De la monolog, la jocul cu focul

Autenticitatea acestor artiști provine din spectrul larg de spectacole pe care îl pot oferi. Reprezentațiile tinerilor actori diferă de la scenete cu personaje venite din trecut ce dansează pe picioaroange ("Reverence") și până la spectacole de fachirism în stradă ("Regatul"). Toate aceste specacole au la bază teatru, fiecare gest, mișcare, acrobație, dans, sunet, coregrafie, lumină, efecte speciale, reprezintă un mod prin care actorul se exteriorizează și transmite sentimente brute. Aceste tipuri de spectacole au dus teatrul cu care era familiar Emil Buican la un alt nivel, făcându-l pe acesta să aprecieze și mai mult ceea ce înseamnă mișcare cultural-artistică.

 


Articol scris de Vlad Braga, student în Anul I la Jurnalism, FSPAC, UBB Cluj

Ultimele Stiri
abonare newsletter