Actualitate

3000 de oameni, acelaşi glas: „Singura soluţie, încă o revoluţie!”

Piaţa Unirii a găzduit miercuri seara sute de persoane adunate pentru a protesta împotriva corupţiei ce zilele trecute a omorât peste 30 de persoane în tragedia de la Colectiv. În mai puţin de două ore, alţi câţiva mii de protestatari li s-au alăturat, blamând într-un glas clasa politică.

Sursa foto: SAUL POP Sursa foto: SAUL POP

Cluj Napoca, miercuri, ora 18:00. Câteva zeci de persoane împânzesc Piaţa Unirii. Într-o atmosferă paşnică şi calmă, protestatarii îşi îndreaptă atenţia spre altarul dedicat victimelor din Colectiv ce se întinde la picioarele statuii lui Mathias Rex (Matei Corvin). Lumânările încă ard deasupra mesajelor lipite pe pavaj, iar numărul lor creşte exponenţial. La fel cum creşte şi numărul oamenilor, care în jumătate de oră ajunge la câteva sute. Grupuri de tineri, studenţi, părinţi cu copii în braţe, dar şi pensionari se adună încet în acelaşi loc. Mase de oameni vin constant dinspre Bulevardul Eroilor şi Strada Universităţii.

Într-un colţ, jurnalistul Lucian Mîndruţă observă tăcut desfăşurarea evenimentului. Se află în Cluj încă de luni, când doar câteva zeci de persoane i s-au alăturat. Întrebat ce părere are de faptul că toate aceste manifestaţii s-au organizat prin intermediul Facebook-ului, Mîndruţă a declarat: „În primul, cred că faptul că oamenii se organizează pe Facebook arată un lucru trist despre meseria noastră de jurnalişti, şi anume că oamenii nu se mai pot organiza prin presă. Asta înseamnă că presa nu prea mai are legătură cu nevoile, cu viaţa, până la urmă cu adevărul, dacă stai să te gândeşti bine, de care oamenii au nevoie. Am ajuns ca, în momentul acesta, jurnaliştii să nu fie altceva decât funcţionari la curtea câte unui partid sau a câte unei formaţiuni oculte, de cele mai multe ori. Şi atunci oamenii şi-au găsit un debuşeu. Facebook-ul. Cred că e cel mai mare noroc al democraţiei, până la urmă. Faptul că putem să ne întâlnim şi să ne organizăm aşa.”


Grupurile disipate de oameni încep să se organizeze şi câţiva dintre ei animează mulţimea. Oamenii încep a vocifera. Protestul porneşte.

Moment comemorativ pentru victimele de la Colectiv

Înarmată cu pancarte şi steaguri, la ora 18:40 mulţimea se lasă în genunchi şi ţine un moment de reculegere pentru victimele tragediei din Bucureşti. Slogane precum: “Jos hoţii!” şi “Ziua în care renunţăm este ziua în care murim” tronează deasupra capetelor plecate.


Liniştea se sparge curând, iar oamenii îşi îndreaptă paşii spre Bulevardul Eroilor. Sunt hotărâţi, sunt înverşunaţi, iar demisiile celor trei oameni politici nu par a-i opri. “În momentul în care cineva îţi dă un colţ de pâine şi ţi-l aruncă în silă, după ce un an de zile te-a chinuit, nu poţi să stai cuminte, să mulţumeşti şi să faci slugi. Nu suntem genul. Mergem până la capăt”, declară Horia Cristea, un manifestant activ al protestului din această seară. Acesta mai menţionează că oamenii aşteaptă o redresare a aparatului politic şi un nou proiect de conducere, care să aibă efecte asupra tuturor păturilor sociale.

Bulevardul răsună de huiduieli, fluierături şi câteva sloganuri ies în evidenţă: “Bucureşti, nu uita, Clujul e de partea ta!”, “Toate partidele fură prin rotaţie.”, “Ole, Ole, Ole, Victor Ponta nu mai e!”. Mulţimea începe să sară şi să strige în cor: “Cine nu sare, nu vrea schimbare!” Oamenii sunt înverşunaţi. Vocile sunt puternice şi furioase. Efectele tragediei de la Bucureşti par să atârne greu pe umerii celor aproximativ o mie de oameni adunaţi deja acolo.


Cu spatele la Dumnezeu

Protestul îşi continuă traseul spre Catedrala Ortodoxă, unde se face din nou un scurt popas. O parte din cei prezenţi se întorc cu spatele spre catedrală, în semn de indignare pentru faptul că în România numărul bisericilor este mult mai mare decât numărul spitalelor. Pe treptele catedralei trei tineri întind un cearşaf negru, imens, pe care scrie cu litere mari, albe: “33 de vieţi ca să vedem cât suntem de incompetenţi!”. O parte din cei prezenţi de abia acum află că numărul victimelor a  crescut.

Mişcarea protestatară îşi continuă drumul spre Instituţia Prefecturii. Pe margini, Jandarmeria supraveghează atent masa de oameni. Până acum, nimeni nu le-a dat motiv să intervină. Lumea este nemulţumită, indignată, furioasă chiar, dar paşnică. Numărul celor ieşiţi în stradă creşte constant, ajungându-se la aproape 2000 mii de oameni ce blochează complet circulaţia pe Bulevardul 21 Decembrie.


Autobuzele staţionează, iar pasagerii coborâţi se alătură mulţimii. Se strigă, se blamează clasa politică şi se intonează imnul. Unii chiar cu mâna pe inimă. În interiorul Prefecturii, un lanţ de jandarmi păzeşte uşa de la intrare. Se pare că autorităţile au luat toate măsurile necesare. Undeva, în faţa masei de oameni, o petardă pocneşte. Primul incident al protestului. Nimic grav, fiindcă mulţimea răspunde fermă şi la unison, strigând: “Fără violenţă!”. Decenţa se păstrează pe toată perioada evenimentului.

Coloana de manifestanţi îşi continuă drumul pe Bulevardul 21 Decembrie, îndreptându-se spre Primărie. Un moment nobil întrerupe atmosfera, când o ambulanţă ce-şi croia drumul prin mulţime cu girofarele pornite este aplaudată de toată lumea. Pe trotuar, câţiva jandarmi se îndreaptă în fugă spre clădirea primăriei. Ajunşi în faţa instituţiei, oamenii intonează din nou imnul României.


Pe umerii unui tată se agită o fetiţă. Nu pare să aibă mai mult de 8 ani, dar cu toate astea e acolo. Trup şi suflet. Cântă şi strigă şi blamează politicienii în ritm cu mama, cu tata şi cu sora mai mică ce se joacă cu o căsuţă de lemn. Nu pricepe acum de ce strigă, dar va înţelege peste câţiva ani, poate. Alte două petarde sunt aprinse, dar nimeni nu se panicheză. Reacţia oamenilor este din nou fermă: “Fără violenţă!”

Protestatarii înaintează spre Casa de Cultură a Studenţilor, unde alţi câţiva zeci de protestatari aşteaptă. Un nou slogan se aude: “Rezist, rezist, sunt anti-comunist!”. Unii flutură în continuare steagurile, alţii îşi iau în braţe câinii, alţii agită pancartele improvizate pe materiale la îndemână. De pe scările instituţiei imaginea arată aproape 3000 de participanţi. Strada Petru Maior e plină de oameni. Atmosfera e la fel ca la început, deşi au trecut aproape două ore. De aici, mulţimea se îndreaptă înapoi spre Piaţa Unirii, unde protestul se încheie, iar liniştea se lasă din nou peste Piaţa Unirii. Nu pentru mult timp însă, căci joi oamenii vor ieşi din nou în stradă, cu aceleaşi cerinţe.

“Clasa politică trebuie să înţeleagă că noi vrem de la ei un alt mod de a face politică”

În ciuda celor trei demisii ce au fost anunţate în cursul aceleaşi zi, populaţia nu pare a fi mulţumită de această soluţie, aceasta îndreptându-şi pe mai departe atenţia spre întreaga clasă politică.

De asemenea, aceştia vor să transmită un mesaj clar politicienilor: “Lumea nu vrea să plece un om, un primar, un guvernant sau o persoană anume. Vrea ca această clasă politică, pentru că alta nu avem, să înţeleagă că noi vrem de la ei un alt mod de a face politică”, a mai adăugat un protestatar.  

Protestele vor continua şi în zilele următoare, unii dintre protestatari preconizând chiar că acestea vor ţine până la 1 Decembrie.

Articol scris de Ştefana Stoica, studentă la Jurnalism, FSPAC – UBB Cluj, anul II.

Ultimele Stiri
abonare newsletter