Actualitate

Sute de clujeni au participat la slujba de pomenire pentru tinerii morţi în clubul Colectiv – FOTO VIDEO

Sute de oameni au participat, marţi seară, la o slujbă de pomenire oficiată de Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, pentru tinerii morţi în incendiul de la clubul Colectiv din Bucureşti.

Slujba, oficiată în faţa Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca, a adunat peste cinci sute de credincioşi care, cu lumânări în mâini, au cântat şi s-au rugat alături de cei câţiva zeci de preoţi pentru sufletele celor morţi. La rândul lor, tinerii seminarişti au decorat fântâna arteziană din piaţa Avram Iancu, în care s-a oficiat slujba de pomenire, cu zeci de lumânări aprinse.

Mitropolitul Andrei Andreicuţ a rostit de mai multe ori în timpul slujbei numele de botez ale tuturor celor care au murit în incendiul de vineri noapte şi s-a rugat pentru mântuirea sufletelor lor.


''De câteva zile o suferinţă cumplită îi încearcă pe părinţii tinerilor care au murit în catastrofa de la Bucureşti. Noi în seara aceasta, zi în care cei mai muţi dintre ei au fost înhumaţi, am oficiat acest parastas, această comuniune de compasiune pentru părinţii lor şi pentru cei dragi. E foarte greu să-ţi explici de ce s-a întâmplat acest lucru. Înţeleptul Solomon, gândindu-se la moartea unui om tânăr, în Cartea Înţelepciunii sale zice aşa: 'plăcut fiindu-i lui Dumnezeu, Dumnezeu l-a luat dintre pământeni ca răutatea să nu-i schimbe sufletul'. Este o explicaţie. Nu ştiu dacă ea poate aduce o mângâiere suficientă pentru cei care şi-au pierdut fiii şi fiicele”, a rostit mitropolitul la finalul slujbei.

Înaltul prelat a mărturisit că îi este greu să-şi găsească cuvintele într-un moment ca acesta, în care trebuie să găsească vorbe de alinare pentru părinţii unor oameni atât de tineri, care au murit ''înainte ca vremea lor să se împlinească''.


''Au fost tineri, frumoşi, plini de viaţă şi s-a frânt, după socoteala noastră omenească, prea devreme calea vieţii lor. Oricum, în acest moment singurul lucru bun pe care îl putem face este să ne rugăm pentru ei şi să fim aproape de cei care suferă, să avem compasiune'', a mai spus mitropolitul.

La slujba oficiată marţi seara în faţa Catedralei au participat zeci de preoţi din toată ţara în condiţiile în care la Cluj-Napoca are loc în zilele acestea şi un simpozion internaţional organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai a cărui temă este ''Misiunea parohiei şi a mănăstirii într-o lume în continuă schimbare”.


Foto SAUL POP

Ultimele Stiri
abonare newsletter