Actualitate

Ponta despre nominalizarera pentru funcția de comisar european: „Categoric este o femeie”

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că decizia preşedintelui CE Jean-Claude Juncker privind portofoliul pentru România în Comisia Europeană va fi anunţată săptămâna viitoare, iar imediat după anunţ se va trece la audierea persoanei nominalizate în Parlamentul României. Prim-ministrul a precizat, răspunzând unei întrebări, că cea de-a doua nominalizare pentru comisarul european din partea României este „categoric o femeie”.

Victor Ponta, premierul României Victor Ponta, premierul României

Victor Ponta a precizat răspunzând unei întrebări, că cea de a doua nominalizare pentru comisarul european din partea României este „categoric o femeie”, dar nu a oferit un nume.
El a menţionat că, în scrisoarea transmisă, prima opţiune a României este portofoliul Agriculturii, pentru Dacian Cioloş.
Întrebat dacă poate confirma informaţia apărută pe surse potrivit căreia cea de a doua propunere o vizează pe Corina Creţu, Ponta a răspuns: „Nu vă pot confirma, dintr-un motiv foarte simplu. În momentul în care domnul Juncker anunţă clar portofoliul acordat României, atunci avem şi propunerea. Vă pot confirma faptul că am avut o discuţie asupra faptului că avem posibilitatea de a propune o femeie pentru a fi comisar european, pentru că, altfel, Comisia Europeană nu va trece în Parlamentul European dacă nu are respectat principiul balanţei între femei şi bărbaţi”.
Premierul a fost solicitat să precizeze dacă astfel confirmă că este vorba de o femeie.
„Categoric este o o femeie. Pentru că acest lucru, în negocierea pe care o avem, ne ajută să obţinem un portofoliu mai important, dar nu vă pot da toate detaliile care ţin de negocieri”, a spus Ponta.
Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că decizia preşedintelui CE Jean-Claude Juncker privind portofoliul pentru România în Comisia Europeană va fi anunţată săptămâna viitoare, iar imediat după anunţ se va trece la audierea persoanei nominalizate în Parlamentul României.

abonare newsletter